spot_img
14.9 C
Târgu Jiu
duminică, septembrie 29, 2024
Altele
    AcasăNews AlertApolzan, golgheterul Ligii Naţionale

    Apolzan, golgheterul Ligii Naţionale

    Darius Apolzan este extrema dreaptă a Energiei care anul acesta a reuşit să iasă golgheter. Al echipei, dar şi al primei ligi din România. Cu un total de 176 de goluri, Apolzan a câştigat Trofeul Bulgariu decernat an de an golgeterilor Ligii Naţionale. „Abia aştept să văd şi eu trofeul, nici nu ştiu cum arată. Am un sentiment plăcut pentru că după o muncă de un an de zile obţin acest premiu. Mai am acasă vreo două cupe, însă acest titlu de golgheter e cel mai important. La bătrâneţe am şi eu cu ce mă lăuda. Am mai fost în primii 10, m-am chinuit să intru în acest top, însă acum e altceva. Parcă şi viaţa e altfel”, a comentat ieri Darius Apolzan. Acesta se declară mulţumit de evoluţia echipei din acest sezon şi îşi face planuri pentru Cupa României. „Sunt mulţumit. Am luat locul lase. La început puţini ne dădeau şanse, însă iată-ne acolo sus. Mai avem Cupa României, avem un culoar bun iar dacă trece,m de Odorhei pentru că sunt relaxaţi, poate păcălim pe cineva în semifinale şi reedităm parcursul de anul trecut”, a mai spus Apolzan.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!