spot_img
12.4 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăNews AlertAtacul, tot descoperit la Pandurii

    Atacul, tot descoperit la Pandurii

    Oficialii pandurilor nu au reuşit încă să rezolve problema din ofensivă

    S-a vorbit mult, dar degeaba. Atacul rămâne în continuare marea problemă a pandurilor. şi asta nu e de ieri de azi, ci de când echipa a promovat în Liga 1. Sunt ani buni de când se caută un atacant pur sânge, dar degeaba. În această pauză conducerea pandurilor promitea că va face un efort considerabil şi va betona atacul prin transferul unui vârf care să marcheze. Au avut şi ceva ţinte cei de la Pandurii, însă, se pare că nimic concret. S-a vorbit mult de Pena sau Rocha, dar în atac a rămas aceeaşi concurenţă între Lemnaru şi Matulevicius. Măcar se putea apela la „repatrierea” lui Albert Voinea, golgheter la Liga a II-a, însă nici lucrul acesta nu s-a făcut. Poate până la urmă oltenii vor pune mâna pe un atacant veritabil…

    Atacul în criză

    Cei de la Pandurii au transferat în aproape toate compartimentele, dar în atac nu. Deşi era şi este în continuare necesar cel puţin un transfer în atac, nu s-a făcut nimic. În aceste zile toţi jucătorii sunt sub evaluarea lui Cristi Pustai, iar tehnicianul trebuie să dea verdictul. Oricum, un lucru e clar, Pandurii trebuie să se întărească în atac dacă vor să ajungă în cupele europene. Acest lucru a fost spus chiar şi de preşedintele Marin Condescu, şi nu o singură dată, ci de mai multe ori. Pe biroul lui Condescu s-a vânturat o listă cu atacanţi, însă este posibil ca acea listă să fie înapoi închisă în sertar.
    Postul de atacant central folosit de Grigoraş nu a dat randamentul scontat. Astfel, Matulevicius şi Lemnaru au dezamăgit marcând împreună doar trei goluri în 19 etape.

    Licitaţie la Pena

    Deşi l-au avut în mână pentru a-l aduce la echipă pe Marius Pena, gorjenii nu au făcut-o iar acum au parte de o licitaţie. Preţul lui Pena a explodat pur şi simplu în ultimele zile, iar de la 75 de mii cu cât puteau să-l ia pe vârful Oţelului s-a ajuns acum să se vorbească de o sumă dublă pentru un transfer definitiv. Rămâne în continuare în picioare varianta aducerii lui Adi Rocha de la Steaua, asta doar în condiţiile în care Gigi Becali va pune piciorul în prag şi va ceda în faţa antrenorului care îl vrea în continuare la echipă. Rămâne de văzut care va fi strategia la care va apela şi Pandurii în privinţa atacantului, fiind posibil ca oltenii să aştepte la probe şi atacanţi străini. „Aşteptăm la probe jucători, îi vom urmări şi apoi Cristi Pustai se va decide în privinţa celor care vor veni. Vin doi jucători la probe, Cristi Pustai îi va urmări la antrenamente dar şi la cele două meciuri amicale din acest prim stagiu”, a mai punctat Eugen Pârvulescu.

    Transferuri pentru mijloc

    Până acum, la Pandurii au fost aduşi mai mulţi mijlocaşi dar şi jucători de bandă. Anton este mijlocaş la închidere, Predescu poate juca la mijloc în dreapta dar şi în spatele vârfului, Nicoară este extremă stânga, iar Buleică poate juca în banda dreaptă. Gorjenilor le-ar mai trebui întăriri în atac, dar poate şi la nivelul unui fundaş central, acolo unde greul a fost dus de cuplul Viera-Mamele. Variantele pentru posturile de fundaşi sunt Rusu şi Rada, aşa că este posibil să mai apară acolo o variantă.

    Trei obiective pentru retur

    Eugen Pârvulescu, preşedintele executiv al pandurilor are pretenţii mari pentru retur. „Sperăm ca Crsiti Pustai să continue munca bună făcută de Grigoraş la Târgu-Jiu. Să jucăm plăcut, să avem rezultate bune şi să ne atingem obiectivul propus”, este dorinţa lui Eugen Pârvulescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: