Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din municipiul Deva, a condus un ATV pe strada C. A. Rosetti, din municipiul Deva, iar din cauza neatenției a lovit bordura, a pierdut controlul ghidonului şi s-a răsturnat pe carosabil. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentraţie de 0,55 mg/l, alcool pur în aerul expirat. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto.