spot_img
20.4 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăNews AlertBate şi Energia pe cineva!?

    Bate şi Energia pe cineva!?

    Echipa de handbal Energia este lanterna roşie din Liga Naţională, însă poate ceda ultimul loc dacă va câştiga meciul cu CSM

    Week-end-ul sportiv în Gorj va fi deschis de meciul de handbal dintre Energia şi CSM Bucureşti. Un joc deschis oricărui rezultat, un joc pe care gorjenii nu concep să-l piardă, însă la va fi greu să se impună. Pe lângă faptul că echipa se află în criză din punct de vedere sportiv, Andrieş are şi probleme de lot, trei jucători fiind accidentaţi. „Trebuie să trecem peste toate iar sâmbătă de la ora 17.00 să jucăm bine şi să câştigăm acest meci cu CSM Bucureşti. Este un meci extrem de important, poate fi un început de drum în acest campionat pentru noi”, spune antrenorul Liviu Andrieş. Acesta a făcut apel la jucători să joace cu determinare, să fie concentraţi şi să nu ofere cadouri adversarilor. „Ne este ruşine de locul pe care îl ocupăm, din punctul meu de vedere nu acesta este locul pe care îl merităm. Vreau să cred că acest meci cu CSM va fi un început de drum, vom începe să adunăm puncte pentru că am tot bătut pasul pe loc”, a mai spus Andrieş.

    Optimismul e mare….

    Starea de spirit în echipă este bună. Surprinzător sau nu, handbaliştii de la Energia au planuri mari pentru finalul de tur. „Suntem conştienţi că nu aici ne este locul, nu am avut un început extraordinar. Ne reproşăm două înfrângeri acasă cu Vaslui şi Timişoara, iar dacă am fi câştigat am fi fost pe locul 6-7. Trebuie să strângem rândurile şi să ne revenim. Campionatul nu este terminat, suntem la două victorii distanţă de locul de play-off. Avem meci cu CSM Bucureşti, un meci greu, dar trebuie să câştigăm. Trăim cu speranţa că ne vom redresa. Avem un front comun, vrem să prindem play-off-ul. E vorba de locul din clasament, salarii şi viitorul echipei. Au trecut 8 etape, nu sunt echipe care s-au desprins în clasament. Ne trebuie nişte victorii necalculate în deplasare, pas cu pas. Obiectivul nostru e să prindem play-off-ul, apoi vom vedea. Pentru noi meciul cu CSM este foarte important, vom da 110%. CSM-ul este echipă bună, sperăm să obţinem cele trei puncte”, a comentat pivotul Paul Giotoiu.

    Nu este singurul care se gândeşte la victorie. „Ne simţim rău pentru că noi am dus echipa aici. Noi jucătorii împreună cu antrenorul suntem principalii vinovaţi. Nu mă aşteptam să ajungem pe ultimul loc în clasament după atâtea etape. Nu-mi vine să cred. Sper că vom juca mai bine, trebuie, nu avem ce face. Trebuie să câştigăm cu CSM, o echipă valoroasă. Trebuie să muncim de două ori mai mult…”, spune şi portarul George Şelaru. Şi interul Florin Acatrinei. omul pe care pică presiunea finalizării de la nivelul interilor este supărat pentru poziţia din clasament. „Este foarte deranjant pentru toată lumea, pentru noi ca jucători, pentru conducere, pentru fanii echipei, locul ocupat în clasament. După opt etape de campionat nimeni nu se aştepta să fim pe acest loc. „Accidentul” ăsta durează cam de mult timp şi trebuie să ieşim din „coma” asta prelungită. Noi am adus echipa aici şi tot noi trebuie să o scoatem din această situaţie. Nu pot să îmi dau seama de ce trecem printr-o asemenea perioadă de criză. Ştiu că nu trec printr-o perioadă bună. Mi-am pus şi eu întrebări, dar trebuie să ştiţi că încerc să joc bine la fiecare meci. Încerc să mă antrenez cât mai bine şi să ies din această stare. Poate starea asta se datorează şi rezultatelor slabe. Înfrângerile neaşteptate de pe teren propriu au dus la o stare de neîncredere”, a declarat şi Florin Acatrinei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: