spot_img
24.1 C
Târgu Jiu
marți, mai 7, 2024
Altele
    AcasăNews AlertBilanţ al campaniei "Brâncuşi e al meu"

    Bilanţ al campaniei „Brâncuşi e al meu”

    cumintenia

    Ministrul Culturii, Corina Şuteu, a precizat că, până în prezent, au fost donaţi 910.000 de euro pentru subscripţia publică lansată în aprilie.

    „Eu privesc campania ca pe o experienţă de succes. Mă încurajează enorm că, într-un interval de timp atât de scurt, s-a strâns această sumă. Păstrez ideea că vom reuşi. Graţie campaniei, Brâncuşi a devenit generator de subiecte, un exerciţiu de maturizare. Faptul că se discută rar în spaţiul public despre ce ar trebui să achiziţioneze muzeele, despre stat ca investitor, despre responsabilitatea românilor faţă de artă, despre rolul culturii în societate, toate aceste subiecte au fost aduse dintr-odată în spaţiul public ca dezbatere”, a punctat ministrul.

    Conturile pentru donaţii în vederea susţinerii campaniei sunt deschise până pe 30 septembrie.

    Sculptura „Cuminţenia Pământului”, de Constantin Brâncuşi, a fost evaluată, în septembrie 2014, la 20 de milioane de euro. Ea face parte dintr-o colecţie privată şi a fost pusă în vânzare, iar Ministerul Culturii a fost invitat să îşi exercite dreptul de preemţiune.

    Proprietarii sculpturii ”Cuminţenia Pământului”, Paula Ionescu şi Alina Şerbănescu, au acceptat suma 11 milioane de euro pentru lucrare şi termenul de 31 octombrie, pentru a primi banii pe care statul român a decis să îi plătească pentru lucrarea lui Constantin Brâncuşi.

    Opera ”Cuminţenia Pământului” a fost realizată de Constantin Brâncuşi în 1907. Lucrarea a fost expusă pentru prima dată în 1910, la Bucureşti. Sculptura este clasată în categoria ”Tezaur” a Patrimoniului cultural naţional.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: