spot_img
11.3 C
Târgu Jiu
joi, octombrie 3, 2024
Altele
    AcasăNews AlertBrata şi Matei s-au "rupt" la naţională !

    Brata şi Matei s-au „rupt” la naţională !

    – Cei doi nu vor juca în meciul de duminică cu CFR Cluj

    După ce că este subţire valoric, lotul gorjenilor devine şi subţire numeric. Băcilă, Hidişan, Cardoso şi mai nou Brata şi Matei au probleme medicale şi pot lipsi cel puţin un meci. Ultimii doi au „căpătat” problemele medicale chiar la lotul naţional de tineret. În aceste condiţii, Petre Grigoraş are probleme serioase de lot înaintea partidei importantă de duminică contra CFR-ului.

    Blestemul accidentărilor !

    Nu e de ajuns că echipa gorjeană se află la retrogradare. Mai nou au apărut şi probleme de lot, iar misiunea pandurilor devine din ce în ce mai grea. În acest moment sunt deja cinci probleme medicale serioase, jucători importanţi fiind în imposibilitatea de a juca în următorul meci cu CFR. Astfel, lotul gorjean devine o infirmerie.
    Băcilă va rata meciul cu clujenii, fiind posibil să revină cu Craiova, fie cu Brăneştiul, adică peste o săptămână. Cardoso are cele mai mari şanse dintre accidentaţi să joace duminică contra ardelenilor, însă cu siguranţă nu va fi la 100% la potenţial fizic. Hidişan, după ce că a căzut în dizgraţia lui Grigoraş, mai nou efectuează recuperarea la Piteşti, acesta fiind aşteptat la echipă peste două săptămâni.

    Matei, suspendat cu CFR

    Către echipa naţională de tineret a României au plecat trei panduri. Gabi Matei, Brata şi Lazar au fost chemaţi sub tricolor de selecţionerul Emil Săndoi, însă unul câte unul gorjenii au „picat” la datorie. Primul rănit a fost Gabi Matei, jucător care deja se află de două zile la Târgu-Jiu. „Gabi nu a putut termina stagiul de la echipa naţională din cauza unei accidentări. A revenit în ţară, a şi mers la un ecograf la Târgu-Jiu la domnul doctor Lăcătuşu pentru a-i fi dat un diagnostic perfect. Gabi are un hematom cu o uşoară leziune la piciorul drept. I s-a recomandat o săptămână de repaus”, a mai declarat Pârvulescu. Oricum, Gabi Matei nu putea juca contra ardelenilor pentru că era suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene.

    Încă un „rănit” de la naţională !

    Colac peste pupăză, ieri, a mai căzut un pandur la naţională. Ciprian Brata se pare că are o întindere inghinală şi va rata meciul contra ardelenilor. „Nu ştiu ce s-a întâmplat, nu ştiu exact ce are, însă şi Ciprian Brata m-a anunţat că s-a accidentat. Ar avea o întindere inghinală şi va reveni şi el în ţară. Probabil o să mergem şi cu el la un control să vedem ce are, însă asta ne mai trebuia. Vedeţi, acesta este riscul, dai un jucător la naţională unde rişti să-l pierzi pentru o perioadă din cauza problemelor medicale”, a comentat ieri preşedintele executiv al pandurilor, Eugen Pârvulescu.

    Cristea la mâna TAS

    În privinţa jucătorului Călin Crsitea transferat de la Unirea Alba Iulia în iarnă, dar nelegitimat şi astfel fără drept de joc pentru acest retur de campionat, Pârvulescu spune că nu are ce face şi trebuie să aştepte decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Laussanne. „Singura şansă pentru Cristea e să vină decizia TAS mai devreme. Ştim că se va judeca în regim de urgenţă, adică 45 de zile de la depunerea dosarului, dar nu ştim când. Dacă se va dovedi că avem dreptate, şi aşa va fi, atunci implicit lui Cristea i se va da drept de joc pentru că noi n-am putut face legitimarea datorită unei decizii care nu a fost tocmai în regulă”, a mai spus Pârvulescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!