spot_img
14.5 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăNews AlertCanicula, marele adversar al pandurilor

    Canicula, marele adversar al pandurilor

    Programarea meciului la ora 18.30 când în termometre vor fi peste 35 de grade nu le pică bine pandurilor: „E inuman să joci în asemenea condiţii”

    Temperaturile ridicate din termometre dau bătăi de cap echipelor din Liga 1. Gorjenii sunt cei mai agitaţi pentru că vineri vor debuta în noul sezon iar la ora de start a partidei se anunţă aproape 40 de grade la nivelul gazonului. Pe o astfel de temperatură jucătorii de la Pandurii şi cei de la U Cluj trebuie să joace fotbal, sănătatea jucătorilor fiind pusă serios în pericol.

    Căldură mare mon cher

    Pe caniculă sau nu, Petre Grigoraş vrea cele trei puncte din meciul cu Universitatea Cluj. miza jocului de debut e mare, aşa că târgujienii nu concep să nu debuteze cu dreptul. Nici nu au o altă variantă decât victoria. Totuşi, condiţiile în care se va juca meciul nu sunt tocmai normale. Meteorologii anunţă temperaturi de peste 35 de grade la umbră, ceea ce va face ca evoluţia jucătorilor să fie afectată de căldură. „Jucăm la o oră total nepotrivită pentru fotbal”, a comentat Grigoraş. La nivelul solului se va resimţi o temperatură mult mai mare, aşa că gradele din termometre îl sperie pe tehnicianul oltenilor. „Nu e confort nici pentru jucători, nici pentru cei de pe bancă sau cei din tribună. Clar e un handicap să joci pe o temperatură de peste 35 de grade. Jucăm când e cel mai cald afară”, a mai spus Grig.

    La lumina soarelui nu a nocturnei

    Tot tehnicianul oltenilor este convins că jucătorii vor fi puşi în pericol din punct de vedere al sănătăţii. „Nu înţeleg de ce suntem programaţi să jucăm pe astfel de călduri când toate stadioanele dispun de nocturnă. Cele mai potrivite ore de jucat fotbal sunt după ora 20.00. E total inuman să joci pe caniculă, chiar să nu te gândeşti la sănătatea omului când programezi un astfel de meci?”, a mai comentat Grig.

    Conspiraţie pentru cei mici?

    E un paradox în fotbalul românesc. Când e cald afară eşti pus să joci la ora în care gradele dau afară din termometre. Iarna situaţia se schimbă, şi în loc să joci la lumina zilei când afară sunt temperaturi aproape de zero grade meciurile sunt programate înspre miezul nopţii pe gerul cel mai mare. Aşa că totul e cam pe dos, iar Grig nu înţelege asta. „Suntem singurii care jucăm la ora asta. Nici un alt meci nu se joacă de la 18.30. Restul echipelor joacă seara când e cât de cât mai plăcut afară”, a mai declarat Grigoraş. Acesta, judecând după fapte vede şi o mică conspiraţie. „Poate suntem echipă mică, pentru că de ce nu văd şi un meci al Stelei, Rapidului, Dinamo sau CFR-ului programat la această oră. O fi vorba şi de audienţe, dar e omenesc să joci în condiţii mai normale în nocturnă. Mai bine întinzi etapa pe patru zile de cât să joci în căldură”, a mai declarat Grig.

    Alţii joacă şi noaptea

    Dacă programul e bătut în cuie se pot face totuşi diferite strategii pentru ca echipele să nu sufere din cauza caniculei. „E un lucru deranjant. Trebuie găsite soluţii pentru viitor, sunt atâtea coduri de caniculă şi noi trebuie să jucăm pe căldură. Mai bine jucăm de la 10 seara la fel ca în Spania. Dar la câte se întâmplă în ţara asta frumoasă cu multe scăpări, e normal să nu apară astfel de scăpări şi în sport”, se mai plânge Grigoraş.

    „Campionatul ne va arăta care ne este valoarea şi unde suntem. Meciurile amicale te pot înşela în privinţa potenţialului echipei. Exemplul cel mai bun e Dinamo care a pierdut aproape tot în amicale şi la primul meci oficial a câştigat Super Cupa în faţa favoritei CFR”, Petre Grigoraş, antrenor Pandurii

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: