spot_img
11.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăNews AlertCondamnare pentru fratele vicepreședintelui ANPC

    Condamnare pentru fratele vicepreședintelui ANPC

    Omul de afaceri Alexandru Giurcău, supranumit „Regele gândacilor“ și fratele vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, a fost condamnat pentru evaziune fiscală: „Condamnă pe inculpatul GIURCĂU ALEXANDRU, administrator al S.C. FULSTYLE ECO S.R.L. Târgu Jiu, la: – 2 ani şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în modalitatea sustragerii de la plata obligațiilor fiscale prin evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, în formă continuată (153 acte materiale)(…). Condamnă acelaşi inculpat la: – 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în modalitatea omisiunii, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, în formă continuată, (37 acte materiale)(…)Condamnă acelaşi inculpat la: – 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în modalitatea sustragerii de la plata obligațiilor fiscale prin evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, în formă continuată (64 acte materiale)(…) Contopeşte pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 2 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 1 an şi 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare”, a stabilit Tribunalul Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: