Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a aprobat regulamentul care obligă distribuitorii să finanţele lucrările de racordare a reţea la clienţilor, urmând ca aceste costuri să fie recuperate ulterior, prin tarifele de distribuţie, potrivit unui comunicat al autorităţii.
Astfel, operatorul de distribuţie nu poate refuza racordarea la sistem şi este obligat să finanţeze lucrările pentru realizarea obiectivelor/conductelor necesare racordării consumatorilor aflaţi în perimetrul unităţii administrativ-teritoriale pentru care a fost concesionat serviciul public de distribuţie. Termenul de extindere şi/sau branşare a consumatorilor nu poate depăşi termenul de 90 de zile de la data obţinerii autorizaţiei de construire.