spot_img
13.4 C
Târgu Jiu
marți, mai 14, 2024
Altele
    AcasăNews AlertCorecţie de la Petrolul

    Corecţie de la Petrolul

    Scorul general dintre Petrolul şi Pandurii e de 7-1 pentru ploieşteni

    Anul acesta, Petrolul Ploieşti ne-a administrat două corecţii usturătoare. Astfel, după ce în tur găzarii ne-au bătut cu 4-0, acum a fost 3-1, deci la general un 7-1 necruţător. În aceste condiţii, Petrolul ne este net superioară ca şi echipă, iar locul pentru Europa pare deja acontat de cei care şi sâmbătă ne-au bătut. Antrenorul Cosmin Contra era fericit la final. „O victorie mare, 3 puncte foarte importante în faţa echipei care nu a pierdut nici un meci pe teren propriu în acest campionat. O echipă foarte bună din toate punctele de vedere, o echipă care 35 de minute ne-a făcut să jucăm cele mai proaste meciuri din deplasare. Până la gol nu am avut posesie, nu am reuşit să ţinem de minge mai mult de 5-6 secunde, aşa că ei veneau peste noi, ne sufocau. A venit golul şi a adus descătuşarea, o relaxare, am reuşit să jucăm ce doream de la început. Am mai marcat din penalti, iar la pauză am intrat cu un 2-0 nesperat la pauză, eram foarte sigur că Pandurii vor încerca să înscrie pentru a intra în joc şi aşa a fost. Îmi felicit cum elevii mei au gestionat lucrurile de la 2-1. am avut ocazii, o repriză în care nu am dat posibilităţi pentru a marca. A fost o victorie pentru moralul băieţilor. Au dat dovadă de caracter, s-au luptat, îmi felicit jucătorii. Vreau să fim din ce în ce mai buni”, a comentat Contra. Acesta are o părere bună despre Pandurii în continuare. „Sunt jucători foarte interesanţi la Pandurii. Viera, Nistor, Matulevicius, Răduţ, Voiculeţ. Îi văd jucând şi în Spania. Diferenţa s-a făcut la ratarea lui Nistor din situaţie de 1 la 1 cu Bornescu. Apoi, la 5-6 minute am marcat. Probabil era bun şi egalul, dar noi am vrut victoria pentru că am trecut pe locul 3, am ajuns la 2 puncte de locul 2, am bătut o contracandidată la Europa. Pentru viitor estre o victorie importantă. Am avut încredere în Bokila şi Hamza. Pandurii atacă mult, lasă 2-2 în spate, iar pe spaţiile create de Bokila poate veni Hamza şi să fructifice. Sper să rămânem cu picioarele pe pământ, Bistriţa e o echipă periculoasă şi nu trebuie să ne relaxăm. Lupta va fi crâncenă pentru poziţiile fruntaşe. Toate echipele sunt în luptă pentru locul 2. Noi vrem să jucăm finala Cupei României”, a comentat Cosmin Contra.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: