spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăNews AlertCupa Cupelor sau campionatul ?

    Cupa Cupelor sau campionatul ?

    Liviu Andrieş: „Campionatul primează acum, dar şi Cupa Cupelor nu e de neglijat”
    Gore Popescu: „Şi una şi alta ne interesează, vrem cât mai sus în campionat şi cât mai departe în Europa”

    La Energia nu e linişte. Lucrurile freamătă pentru că mâine începe nebunia în Liga Naţională. Gorjenii au meci în campionat la Călăraşi, iar gândurile tuturor zboară spre această partidă destul de importantă. „E un meci greu” spune antrenorul Liviu Andrieş care nu îndrăzneşte să facă planuri pe termen lung. „Să luăm fiecare meci în parte şi vedem ce facem”, a mai comentat Andrieş. Vine o perioadă destul de grea pentru olteni în care vor susţine opt partide din care şase în campionat şi două în cupele europene. Normal, se naşte întrebarea: care competiţie e mai importantă, cupa sau campionatul.

    Planurile preşedintelui

    Energia debutează în sezonul de primăvară în deplasare. „Ne aşteaptă o primăvară fierbinte cu meciuri importante”, spune Gore Popescu. Întrebat care estre obiectivul echipei, preşedintele secţiei de handbal e sincer şi spune că „orice este posibil”. Mai mult, Popescu susţine că fiecare meci de acum încolo este abordat cu gândul la victorie. „Nu avem nicio strategie. Dacă reuşim e bine, dacă nu asta e. cert este că nu ne dăm la o parte,. Vom încerca să facem cât mai mult în fiecare meci. Vedem la final ce reuşim. Şi una şi alta ne interesează, vrem cât mai sus în campionat şi cât mai departe în Europa”, a declarat Gore Popescu.

    Campionatul şi apoi Cupa

    Din punctul de vedere al antrenorului Liviu Andrieş, situaţia e clară. Campionatul Ligii Naţionale de handbal masculin e prioritar, competiţia europeană fiind trecută în plan secund. „Campionatul primează acum. Trebuie să punem campionatul în faţă. Vedem până la meciul cu Benfica cum vom ieşi din cele trei meciuri din campionat pe care le avem până atunci. Dacă vom avea moral bun vedem cum tratăm şi meciul din Europa”, a declarat Liviu Andrieş. Tehnicianul gorjenilor are un obiectiv realist. „Ca şi obiectiv, o victorie cu Benfica acasă, ar fi un mare rezultat. Bine ar fi să ne calificăm din manşa tur, dar e foarte greu. O victorie ar fi extraordinară la ce am văzut la Benfica şi la ce nivel e campionatul portughez”, a mai spus Liviu Andrieş.

    „Spionăm” Benfica

    Cei de la Energia sunt la curent cu tot ce se întâmplă la Benfica Lisabona. „Avem o înregistrare cu ei într-un meci de campionat. Sâmbătă au meci cu Madeira în Cupa Portugaliei şi e la tv, aşa că îl vom urmări şi noi. Dar până la acel joc trebuie să facem faţă meciurilor din campionat”, a mai declarat Andrieş.
    Cei de la Benfica Lisabona ocupă locul patru în prima divizie de handbal a Portugaliei şi vor juca sâmbătă contra echipei din Madeira în sferturile de finală ale Cupei Portugaliei.

    Vin banii !

    Înaintea meciului de la Călăraşi, jucătorii Energiei vor primi banii pe două luni de zile. „O să virăm banii pe octombrie şi noiembrie, deci pe două luni. Le-am promis jucătorilor că le dăm salariile şi le vom da. O să virăm banii şi ajungem la zi. Pe decembrie trebuie să dăm banii în jurul datei de 25 ianuarie”, a mai spus Gore Popescu. În condiţiile în care se vor da banii, oficialii de la Energia mizează pe faptul că jucătorii vor avea o tresărire de orgoliu şi vor juca mai tare în deplasare la Călăraşi. „Dacă se vor da banii băieţii vor fi mai determinaţi şi cresc şansele noastre în acest meci”, a mai comentat şi Liviu Andrieş.

    „Nu ne afectează prea tare dacă am fi eliminaţi de Benfica, am fi trişti. Vrem un parcurs cât mai lung în Europa, dar trebuie să şi putem”, Gore Popescu, preşedinte Energia.

    „Abordăm fiecare meci cu gândul la victorie. Toate meciurile contează, indiferent de competiţie şi încercăm să obţinem maxim de la fiecare joc”, Liviu Andrieş, antrenor Energia.

    „Să vedem ce-o fi şi cu Benfica, o să fie greu dar sperăm să trecem şi de turul acesta. Cred că sunt apropiaţi ca valoare de Porto, eu sper să obţinem calificarea din primul meci, cel de acasă”, Darius Apolzan, golgheter Energia.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: