spot_img
11.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăNews AlertDarby indispensabil Energiei?

    Darby indispensabil Energiei?

    Americanul Energiei este cel mai bun marcator al Ligii Naţionale

    A venit la Târgu-Jiu în anul promovării echipei de baschet Energia în prima divizie. Acum este idol la Târgu-Jiu, şi chiar dacă a încercat de două ori să plece spre alte zări a revenit la Energia. Louis Darby şi-a încheiat contractul cu echipa olteană, însă oficialii echipei fac presiuni asupra jucătorului să semneze prelungirea de contract. „Din actuala echipă mi-l doresc foarte mult pe Darby. Încercăm să-l convingem să continue cu noi”, a spus şeful secţiei de baschet de la Energia, Dan Cumpănaşu.

    Acord doar verbal

    După ce sezonul s-a încheiat pentru Energia, Darby a şi decolat spre Statele Unite ale Americii. Gorjenii vor păstra legătura cu jucătorul şi în cel mai scurt timp se încearcă prelungirea contractului la Târgu-Jiu. Antrenorul interimar al Energiei, Radu Stroescu, cel care în proporţie de 99% va face parte din viitoarea configuraţie a băncii tehnice a discutat cu americanul şi ştie ce vrea cel care a ridicat de multe ori Sala Sporturilor în picioare. „Darby a plecat după meci acasă. Din ce am discutat cu el, vrea să vină înapoi la Târgu-Jiu. Mai are şi alte oferte, dar prima lui opţiune e Târgu-Jiul. Un acord verbal nu pot să spun că avem…totuşi a jucat 5 ani aici, a văzut că toată lumea îl iubeşte, şi-a făcut treaba şi cred că o revină la Târgu-Jiu. Nu pot să spun că vine 100% pentru că nu ne-am înţeles cu el 100%”, susţine Radu Stroescu. Acesta susţine că jucătorul american este dorit în continuare la Energia şi datorită faptului că face show. „Toată lumea cred că vrea ca el să revină. Este singurul jucător care pot să spun că a confirmat anul acesta în ciuda rezultatelor. Toată lumea vrea spectacol aşa că cred şi sper să se întoarcă”, a mai punctat Radu Stroescu.

    Darby, coşgeter

    Americanul Energiei, Louis Darby este omul cheie al Energiei. De departe cel mai bun jucător al Energiei, Darby a reuşit să termine sezonul regulat pe primul loc în topul marcatorilor. Astfel, americanul Energiei a marcat 628 de puncte în 30 de partide, media fiind de 20.93 de puncte pe meci. În aceste condiţii, Darby va fi indiscutabil ofertat şi de alte echipe din ţară, existând chiar informaţii că va negocia şi cu SCM U Craiova. „Sperăm să continue la noi şi în sezonul viitor. Vom discuta, sper să-l convingem”, a mai punctat Dan Cumpănaşu.

    Sunt în vacanţă

    Baschetbaliştii de la Energia au intrat deja în vacanţă. Fiecare a plecat acasă la el, iar conducerea trebuie să stabilească în perioada următoare cine va antrena Energia în viitorul sezon. După ce se vor hotărî în privinţa antrenorului, se va trece şi la alcătuirea lotului de jucători, acolo unde un punct important de vedere va avea noul staff. Reunirea este programată undeva în jurul datei de 1 august, până atunci fiind vacanţă în baschetul românesc.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: