spot_img
19.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăNews AlertDarby, one man show !

    Darby, one man show !

    – Jucătorul american este foarte apreciat de antrenorul sârb

    Fără nicio discuţie, cel mai spectaculos jucător al Energiei este de departe Louis Darby. Un baschetbalist care parcă joacă doar pentru fani, reuşeşte driblinguri şi slam-uri care nu-s la îndemna oricui. Mai mult, ataşamentul fanilor faţă de Darby este total, şi asta după ce americanul a anunţat că „în România voi juca doar pentru Energia”. În afara faptului că este un jucător apreciat de fani, Darby este la sufletul şi antrenorului Slobodan Nikolic.

    „Jucător foarte mare”

    Theo Evans a făcut cea mai bună afacere pentru Energia prin aducerea la Târgu-Jiu a lui Darby şi Troupe. Cei doi baschetbalişti au popularizat baschetul într-un oraş care era „mort” în acest sport. Acum, toate meciurile se joacă cu sala arhiplină, iar cei care vin la sală chiar creează o super atmosferă. Şi pentru ce vine lumea la sală dacă nu pentru spectacol? Iar amfitrion de multe ori este Louis Darby care reuşeşte la fiecare meci să ridice sala în picioare. Specialist în slam-dunk, Darby a câştigat recent un concurs de acest gen în cadrul All Star Game. „Darby a arătat tuturor că a avut un sezon foarte bun şi a jucat foarte bine în acest an. Concursul de slam dunk de la All Star Game a fost pentru el ca o încununare a evoluţiilor foarte bune ale sale de până acum. Louis este un foarte mare jucător, are statistici individuale foarte bune”, spune antrenorul său de la Energia, Slobodan Nikolic. Totuşi, tehnicianul îi vede şi câteva părţi mai puţin bune şi care trebuie îmbunătăţite. „Ca el să devină un şi mai bun jucător trebuie să aducă un plus în jocul său la aruncările de trei puncte şi să se apere şi mai bine decât o face acum. Am o relaţie foarte bună cu el, comunicăm foarte bine. El are 27 de ani şi vrea să înveţe, să-şi îmbunătăţească jocul şi asta se vede nu doar în meciuri ci şi la antrenamente”, a mai spus Nikolic.

    Vrea 2-3 transferuri

    Antrenorul Energiei, Slobodan Nikolic şi-ar dori să continue la Energia şi să continue să lucreze cu jucătorii titulari pe care îi are. Deja şi-a făcut un mic plan de bătaie şi ştie că echipa ar trebui întărită cu maxim trei jucători. „Dacă ar fi să rămân la Energia, aş continua cu un nucleu de 6-7 jucători din actualul lot. Nu voi aduce decât 1-2 jucători, maxim trei. Eu consider că pentru o echipă de baschet înseamnă foarte mult continuitatea. Ca să dau un exemplu, Rafal Bigus a ajuns târziu la Energia şi a avut nevoie de 2-3 luni pentru acomodare, dar în retur a avut evoluţii apreciate meci de meci”, a spus Nikolic. Acesta a continuat spunând că nu au demarat încă negocierile. „Discuţiile legate de viitorul meu pe banca tehnică a Energiei vor începe după meciurile cu Politehnica Iaşi. Atunci ne vom întâlni pentru a pune la cale ceea ce este de făcut. Este o stabilitatea financiară la Energia pentru că nu au fost cheltuieli mari la echipa de baschet”, a încheiat Nikolic senior.

    „Chiar dacă nu am reuşit să avem o evoluţie bună în clasament şi am ratat play-off-ul am satisfacţia că lumea tot a venit la sală. Toate meciurile le-am disputat cu casa închisă, iar asta datorită baschetbaliştilor care au jucat pentru public. Toţi jucătorii au dat ce au avut mai bun, iar lumea apreciază asta. Recunosc că Darby face spectacol şi asta place oamenilor. Public i-am făcut oferta lui Darby de a continua la Energia, vedem la final ce va fi”, Marius Vlaicu, preşedinte echipa de baschet Energia

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: