spot_img
Altele
    AcasăNews AlertDecizie nouă în dosarul lui Condescu! Uite ce a decis instanța!

    Decizie nouă în dosarul lui Condescu! Uite ce a decis instanța!

    Marin Condescu, fostul președinte al Clubului Pandurii, a ajuns din nou în fața magistraților de la Tribunalul Olt. De această dată, apărătorul acestuia a cerut instanței să amâne cauza pentru a solicita toate extrasele de cont aferente în lei și euro, cu privire la cele patru contracte care fac obiectul cauzei. „Amâna cauza la data de 25 octombrie 2016, ora 12:00 şi la cererea domnului avocat Radu Marinescu pentru când se va emite o adresă către Raiffeisen Bank Tg Jiu, prin care se va solicita să înainteze instanţei toate extrasele de cont aferente în lei şi în euro, cu privire la cele patru contracte de la data de 01.01.2010 până la data de 23.10.2014. Se va emite adresă către doamna expert Ghiţă Mariana prin care i se va solicita să efectueze suplimentul de expertiză stabilit”, se arată pe site-ul Tribunalului Olt.

    Fostul președinte al clubului de fotbal Pandurii, Marin Condescu, este acuzat de înşelăciune, delapidare, spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, în timp ce lui Viorel Temelescu, subalternul său, i se aduc acuzații precum complicitate la înşelăciune şi uz de fals. Cei doi și-ar fi însușit în interes personal suma de 2, 6 milioane de lei, prin împrumuturi bancare, în urma unui contract de cesiune de creanţă, semnat între clubul de fotbal şi firma Edenred Bucureşti.

    Următorul termen în procesul acestora a fost stabilit la data de 25 octombrie 2016.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: