spot_img
Altele
    AcasăNews AlertDinamo l-a refuzat pe Karim

    Dinamo l-a refuzat pe Karim

    Jucătorul francez, Karim Boutadjine nu a impresionat în ediţia trecută de campionat la Târgu-Jiu şi a fost lăsat să plece în altă parte în această vară. Mijlocaşul a ales să meargă la Dinamo, acolo unde ar fi vrut să şi rămână, însă dorinţa nu i-a fost şi îndeplinită. După câteva zile în care a dat probe de joc, francezul a fost anunţat de Gigi Mulţescu, tehnicianul lui Dinamo că nu va fi oprit în lot. Pe lângă faptul că nu i-a convins pe dinamovişti prin calităţile lui de fotbalist, se pare că Boutadjine a cerut şi un contract mare, circa 4.000 de euro, dublu faţă de plafonul stabilit de Ionuţ Negoiţă.

    Realizări puţine

    Mijlocaşul francez a evoluat 480 de minute în Liga 1 pentru Pandurii, timp în care a marcat trei goluri, unul chiar la debut în faţa celor de la Universitatea Cluj. Alte două goluri au fost marcate împotriva Oţelului Galaţi în turul ediţiei trecute de campionat. Boutadjine nu s-a adaptat în România, dovadă fiind faptul că nu a mai reuşit să joace constant bine, aşa că a devenit o rezervă eternă neconfirmând aşteptările.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: