spot_img
16.9 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăNews AlertDoi gorjeni, anchetaţi pentru fals

    Doi gorjeni, anchetaţi pentru fals

    Polițiști din cadrul Postului de poliţie Mătăsari s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în perioada mai-iunie 2017, doi tineri de 24 și 29 de ani, din comuna Bâlteni, respectiv din oraşul Rovinari, au achiziționat cantitatea de 170.000 kg. cărbune de la o carieră din localitatea Mătăsari, iar pentru a putea transporta o cantitate mai mare decât cea admisă în certificatul de înmatriculare al autoutilitarelor cu care efectuau transportul, au falsificat documentul la rubrica „masa încărcată maxim admisă din punct de vedere tehnic” de la valoarea reală de 3.500 Kg. la 13.500 Kg. Documentele au fost depuse în copie la operatorul de cântar al carierei, acesta eliberându-le tichete de cântărire pentru o greutate mai mare decât cea admisă. În cauză s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: