spot_img
21.2 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăNews AlertDresăm câinii roşii?

    Dresăm câinii roşii?

    Echipa de handbal masculin, Energia Pandurii are la rândul ei meci în deplasare la Buzău contra celor de la Dinamo. Chiar dacă adversarii sunt sub Energia în clasament, meciul este unul deschis oricărui rezultat. „Câinii roşii” par a fi în formă, mai ales că în pauza de iarnă s-au întărit, una din achiziţii fiind portarul Florin Dragomir. Acesta a jucat până în vara trecută la Energia, a fost îngerul păzitor al gorjenilor în multe meciuri, iar astăzi va fi adversar al oltenilor. „La noi orice portar e cam eroul meciului. Problema noastră e în atac, nu reuşim să ne exprimăm, nu reuşim să facem ce lucrăm la antrenamente. Probabil încărcătura e prea mare, dar sper să trecem peste aceste greutăţi. Îl ştim pe Dragomir, şi el ne ştie pe noi. Cine e mai lucid şi are sânge de handbalişti poate găsi soluţiile câştigătoare”, a comentat Andrieş. Tehnicianul oltenilor aşteaptă o reacţie din partea elevilor săi după ce în ultimele trei partide s-au înregistrat trei eşecuri. „Trecem printr-o perioadă de criză. Trebuie să găsim soluţiile să câştigăm cele două meciuri ce urmează, la Dinamo şi apoi acasă cu Clujul. Înfrângerile aduc înfrângeri, eşecurile aduc eşecuri. Am legat trei eşecuri la rând. Aştept o reacţie de orgoliu, o reacţie de jucător profesionişti. De asta suntem plătiţi, să avem rezultate bune. După meciul cu Dinamo vom face o analiză la rece nu la cald. Momentan avem capul plecat, dar nu şi la meciul cu Dinamo. Trebuie să câştigăm meciul cu Dinamo”, a comentat Andrieş.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: