AcasăNews AlertDuel inegal la Cluj

Duel inegal la Cluj

Buturuga mică, Pandurii încearcă să răstoarne carul cel mare, Fiorentina

În această seară de la ora 20.00 Pandurii poate da cea mai tare lovitură învingând Fiorentina. Fără discuţii acest meci dintre Pandurii şi Fiorentina este un duel ce pare la prima vedere dezechilibrat, dar oltenii pot răsturna toate calculele hârtiei. „Este un meci foarte, foarte greu. Trebuie să recunoaştem asta, însă acestea sunt duelurile care te fac să te simţi fotbalist sau conducător. Plecăm cu şansa a doua dar nu ne vom lăsa învinşi”, a punctat Eugen Pârvulescu.

Vor, dar pot?

În acest moment, Fiorentina este o forţă în Il Calcio. Şi culmea este că de fiecare dată înaintea meciurilor cu noi cei de la Fiorentina au reuşit rezultate mari. Mai întâi au bătut campioana Italiei, Juventus cu 4-2 iar acum înaintea meciului de la Cluj au câştigat cu 2-0 contra lui AC Milan chiar la Milano. Jucătorii „viola” au moralul beton, însă şi elevii lui Cristi Pustai sunt decişi să facă un meci mare contra Fiorentinei. „Acestea sunt meciurile în care te remarci, acestea sunt meciurile în care joci având mulţi ochi asupra ta. Sunt sigur că băieţii noştri vor face totul pentru a obţine un rezultat bun cu Fiorentina. O victorie ar fi fantastică, un egal ar fi un rezultat bun. Acesta este adevărul, nu ne putem compara cu Fiorentina o echipă care investeşte mulţi bani, o echipă care vine dintr-un fotbal mult mai puternic decât al nostru, o echipă care îşi permite să cumpere jucători pe milioane şi să dea contracte uriaşe pentru nivelul nostru. Şi totuşi vom încerca joi seara să le punem piedică. Cu ambiţie şi noroc putem obţine un rezultat pozitiv”, a mai declarat Pârvulescu.

Cu siguranţă o victorie contra Fiorentinei ar fi un rezultat de referinţă mult timp în vitrina pandurilor, un motiv de mândrie. Jucătorii lui Cristi Pustai sunt decişi să facă un meci mare. „S-a văzut faptul că a fost cel mai tare adversar pe care l-am întâlnit până acum. E o bucurie şi o plăcere pentru fiecare dintre noi că jucăm la acest nivel, cu astfel de echipe dar suntem profesionişti iar atunci când fluieră arbitrul se termină cu emoţiile, cu laudele pentru ei, că sunt Fiorentina, că au jucători de naţională şi jucăm pentru că şi noi ne luptăm pentru pâinea de mâine. Noi jucăm mereu de plăcere dar cu responsabilitate. Atacăm mereu şi o să facem ce spune antrenorul. Va fi un meci dificil, ştim că avem şanse mici la calificare dar nu putem să ne dăm bătuţi. Mergem acolo ca să jucăm ce ştim, suntem o echipă ofensivă care joacă fotbal, fără violenţă. Toată lumea ştie că puteam conduce cu 2-0 acolo în minutul 7 dar e trecut acum şi ne gândim doar la acest meci în care sper să facem o figură bună. Dacă mergem cu gândul că ei sunt Fiorentina mai bine nu mai intrăm pe teren. Aşa că vom ataca şi vom încerca să facem un meci bun. Aşa cum am suferit prima înfrângere în deplasare, poate aşa va veni acum prima victorie acasă”, a declarat Eric de Oliveira. Mai mult, Eric spune că pe teren nu va face rabat de la efort sau nu o va lăsa mai moale pentru simplu fapt că în faţă e Fiorentina. „Noi nu mergem acolo ca suporterii ca să-i apreciem sau ca să-i îmbrăţişăm pe jucătorii lor ci să jucăm. Poate şi ei se gândesc să fie atenţi la unul sau doi dintre noi aşa că trebuie să ne preocupăm mai mult de noi şi mai puţin de adversari”, a mai declarat Eric.

Premoniţia lui Eric

Mijlocaşul brazilian al pandurilor spune că meciul cu Fiorentina e unul special. Motivul? La această echipă a jucat unul din idolii decarului de la Pandurii. „Echipa mea de suflet în Brazilia e Vasco da Gama şi în 1997 Vasco a luat campionatul şi cel mai bun marcator Edmundo s-a dus la Fiorentina. Aveam multe stickere cu Fiorentina atunci şi uite că am avut o premoniţie şi acum joc contra lor. Cred că orice jucător îşi doreşte să joace la o astfel de echipă în Italia”, a spus Eric.

(function(w,q){w[q]=w[q]||[];w[q].push(["_mgc.load"])})(window,"_mgq");
Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente