CSM Târgu Jiu joacă vineri, 26 mai, pe teren propriu, ultimul meci din acest sezon, cu HC Dunărea Brăila, ocazie cu care handbalistele CSM Târgu Jiu vor prezenta suporterilor gorjeni medaliile de argint și trofeul de finalistă a Cupei României. Meciul va începe la ora 17.30.
Gruparea gorjeană, deși nu a fost creditată la începutul sezonului cu prea multe șanse de a rămâne pe prima scenă a handbalului românesc, a răsturnat toate calcule hârtiei. CSM Târgu Jiu s-a luptat de la egal la egal cu granzii campionatului și cu echipele de tradiție din handbalul românesc, iar rezultatul final a fost unul de excepție. Echipa pregătită de Liviu Andrieș și-a asigurat prezența și în stagiunea viitoare din Liga Florilor, fără a mai fi nevoie de meciurile de baraj. Mai mult, CSM Târgu Jiu a avut un parcurs senzațional și în Cupa României, unde a ajuns până în finală. Handbalistele noastre au cucerit medaliile de argint și trofeul de finalistă a Cupei României. Rezultatul din Cupa României a propulsat echipa gorjeană în Cupa EHF. Astfel, pentru prima dată în istoria handbalului românesc, o echipă nou-promovată reușește, la finele sezonului, să își asigure prezența în cupele europene!
Liviu Andrieș, antrenorul care continuă să scrie istorie pentru sportul gorjean, își dorește ca ultimul meci din actuala stagiune a Ligii Florilor să fie o sărbătoare pentru toată lumea la Târgu Jiu: „Fetele trebuie felicitate în acest ultim joc și sunt convins că suporterii vor veni la sală pentru a face acest lucru. Efectiv trebuie să ne bucurăm de această ultimă etapă, de tot ceea ce am realizat. Ca rezultat, ca exprimare în joc, nu pot să vă spun ce așteptări am. Personal, îmi doresc doar ca fetele să se bucure de acest ultim meci, să ieșim sănătoși din acest joc și, bineînțeles, să ne bucurăm de acest final de campionat, pe care, vă spun sincer, nu-l așteptam. Va trebui să încheiem cu o sărbătoare din toate punctele de vedere”.
„Va trebui să mai transferăm ceva jucătoare de calitate“
Liviu Andrieș a vorbit la conferința de presă și despre participarea echipei gorjene în cupele europene. Ca finalistă a Cupei României, CSM Târgu Jiu va juca în EHF: „Federația ne-a invitat să spunem concret în ce competiție vom participa. Normal, în urma rezultatelor din Final 4, vom juca în Cupa EHF. Vom vedea dacă în preliminarii sau în grupe, dar sigur vom participa în Cupa EHF. Locul nostru este, ca finalistă a Cupei României, în EHF. Dacă e să participăm direct în grupele EHF, o vom face după luna ianuarie, deci mai este timp destul pentru transferuri. Noi am făcut transferuri pentru sezonul viitor de Liga Florilor, care se anunță foarte greu, mult mai greu ca acest sezon. E clar că, pentru competiția care va urma, va trebui să mai transferăm ceva jucătoare de calitate. Cred că tuturor celor care sunt alături de echipă li s-a ridicat mingea la fileu, vor trebui să facă eforturi pentru a face față în acea competiție europeană”.