spot_img
28.5 C
Târgu Jiu
luni, iunie 17, 2024
Altele
    AcasăNews AlertEnergia, ca o familie

    Energia, ca o familie

    Andrei Maioreanu: „Toţi ne asumăm transferurile, suntem cu toţii o echipă”

    Deşi au întârziat cu mutările pe piaţa transferurilor, cei de la Energia îşi păstrează calmul şi încep munca. Mai întâi se fac noile înţelegeri cu jucătorii aflaţi la final de contract cu echipa olteană, după care se va trece şi la perfectarea a două-trei mutări. Sunt vizate cele două posturi de inter, dreapta şi stânga, aceşti jucători venind doar din afara graniţelor ţării. Mai nou, totul la Energia se face în grup, discuţiile legate de strategia clubului sau de campania de transferuri sunt făcute într-un grup de patru persoane, Andrei Maioreanu, Gore Popescu, Liviu Andrieş şi Doru Geamănu. „La discuţii mergem în echipă, eu, Gore Popescu şi banca tehnică. Toţi ne asumăm transferurile, suntem cu toţii o echipă. Decizia va fi luată de toţi patru”, a comentat şeful Energiei, Andrei Maioreanu. Adică, totul la Energia se va face la masa negocierilor, neexistând secrete între părţi.

    Spaniol în probe

    Gorjenii l-au convins pe spaniolul Nelson Espino să vină la Târgu-Jiu pentru a fi testat. Astfel, jucătorul va ajunge în Gorj peste o săptămână după care va fi urmărit de Andrieş pentru a se stabili exact viitorul acestui jucător. „Suntem în tratative foarte clare cu un jucător din Spania, Nelson Espino pe care îl vom aştepta în probe după 21 iulie. Este un jucător care a jucat în Belarus sau Spania în prima ligă. Personal nu-l ştiu, atunci când aducem un jucător pe contract bun vrem să-l vedem şi la treabă”, a comentat Maioreanu.

    Interii buni cer bani grei

    Cei de la Energia vor semna contracte cu toţi jucătorii din lot. Toată lumea va trece pe la masa discuţiilor cu conducerea, contractele urmând să fie păstrate la nivelul sezonului trecut. „Lotul este definitivat, în proporţie de 90% va fi format din structura veche. E un lot care la momentul actual cu o pregătire bună se poate prezenta foarte bine în campionatul viitor. Încheiem contracte la nivelul anului trecut. În funcţie de campania de transferuri o să stabilim şi obiectivul”, a comentat Maioreanu.
    Ei bine, gorjenii vor să aducă doi interi valoroşi, însă asta înseamnă un efort financiar important. „Trebuie transmisă situaţia clară: urmează definitivarea lotului cu 90% din jucătorii care sunt sub contract, plus doi jucători aproape sigur vor împrospăta lotul. Avem în plan 3-4 jucători. Sper ca din aceştia să aducem doi interi buni pe contracte bune. În ţară nu prea avem ce lua, dar dacă e să aducem o facem de afară”, a comentat Maioreanu. Gotrjenii sunt în discuţii cu impresarii pentru aducerea lui Taruk Kalibegovic, jucător de la Bosnia Sarajevo care e pe placul oltenilor, însă, şansele ca oltenii să se lipească la un jucător de asemenea valoare sunt mici. „E un jucător de naţională. E greu de discutat cu aceşti jucători. avem posibilitatea de a duce doi interi buni. Ideea e că pretenţiile sunt mari, şi nu ştiu dacă putem să aducem. Cer mult, dar sunt buni”, a mai spus Gore Popescu.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    Iliuși Antonie on Gorj: Se renumără voturile
    error: Content is protected !!