spot_img
16.3 C
Târgu Jiu
sâmbătă, octombrie 5, 2024
Altele
    AcasăNews AlertEnergia, calificare în primăvara europeană!

    Energia, calificare în primăvara europeană!

    Echipa de baschet a reușit o uriașă surpriză la debutul în cupele europene calificându-se în primăvara europeană. Meciul care a dus echipa olteană în primele 16 din EuroChallenge a fost unul dramatic și încheiat cu o uriașă victoriei a Energiei.

    Meci greu

    Energia are în continuare probleme, nu reușește să fie constantă în evoluție pe toată durata partidei. Așa se face că târgujienii au plecat ca din pușcă și după ce au fost conduși cu 0-2 au ajuns să conducă cu 7-2 după un parțial de 7-0 în decurs de trei minute și jumătate. Dar, oaspeții au egalat la 9-9, moment în care oltenii au început să joace așa cum le cere antrenorul Constantinides, agresiv în defensivă și cu inspirație pe atac, așa că totul s-a văzut pe tabelă, 19-9 scorul din minutul 7. Ei bine, din acel moment ceva s-a rupt în evoluția Energiei care nu s-a regăsit, a comis destul de multe erori pe atac oferind mingea cadou adversarilor în dese rânduri. Și cum vizitatorii au fost percutați, avele mingi primite cadou au fost fructificate, așa că scorul s-a strâns la 19-18, scorul după primele 10minute.

    După aceste prime 10 minute acceptabile ca și prestație, au urmat alte zece foarte slabe, apărarea fiind extrem de vulnerabilă în timp ce pe atac s-a ratat extrem de mult. Inevitabil, oaspeții au revenit la conducerea jocului, ba chiar au avut și 10 puncte avans, cea mai mare diferență între cele două echipe în prima parte a meciului. A fost 22-32 în minutul 16 dar și 27-37 în minutul 18. Ultimele două minute din sfertul doi au fost jucate mai bine de târgujieni care au recuperat din handicapul de pe tabelă, ajungând la 34-40 scorul la pauza mare. Concluzia primei părți a fost clară, Energia a jucat slab acolo unde se spera să joace bine, în apărare, fapt dovedit de punctajul pivotului Richards de la unguri care a marcat 13 puncte în primul sfert, în timp ce pivotul Energiei Turner a reușit să înscrie doar patru puncte și să comită trei greșeli personale.

    Partea a doua a început furibund, ambele echipe au marcat aproape la fiecare atac avut, cu oltenii mai deciși, aceștia revenind pe tablă la 40-42 sau 42-45. O abatere la banca tehnică a Energiei a dus echipa din Ungaria la 42-49. Greșelile de arbitraj au înclinat ușor balanța în favoarea oaspeților, însă și aceștia au irosit câteva atacuri, așa că Energia a ajuns la 49-53 cu 2 minute înainte de finalul sfertului trei, la următoarea fază Turner comițând a patra greșeală personală, fiind la un pas de a se elimina din joc. Cu zece minute înainte de final, Energia mai avea de recuperat trei puncte, scorul fiind de 52-55. În startul sfertului patru, Energia a apăsat pedala de accelerație, a ajuns să și conducă, scor 59-58, dar oaspeții au preluat conducerea, însă nu pentru mult timp pentru că oltenii au avut 67-64 cu 183 de secunde înainte de final. Erau momente de cumpănă, se știe că oltenii au tot pierdut meciuri pe final, așa că ultimele secunde erau decisive ungurii au marcat pentru 67-66, dar imediat Milosevic a înscris pentru 69-66 cu 58 de secunde înainte de final, ungurii au marcat pentru 69-68 pentru ca apoi să se facă și 69-70 cu 24 de secunde înainte de final, Wattson a marcat două libere și s-a ajuns la 71-70 cu 17 secunde înainte de final. Finalul a fost de infarct, oltenii marcând coșul victoriei în ultima secundă prin Tal, așa că oltenii s-au calificat în primăvara europeană.

    Surpriză în Bulgaria

    Marea surpriză și o mână uriașă de ajutor pentru Energia a venit din Bulgaria, acolo unde deși pornea cu șansa a doua Tartu Rock a dat lovitura eliminând efectiv Lukoil Sofia, echipă care avea șanse mari de a merge mai departe. Estonienii au mers și și-au jucat șansa, au câștigat cu 75-73 și astfel pe lângă faptul că și-a asigurat locul în primăvara europeană a câștigat și grupa din care face parte și Energia.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!