spot_img
11.7 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăNews AlertEnergia în focuri

    Energia în focuri

    Ambele echipe de la Energia vor juca mâine meciuri extreme de importante pentru istoria acestui club

    Ziua de 6 mai 2015 poate fi una de referință în istoria clubului Energia. Cele două echipe au programate meciuri oficiale în campionat, baschetul luptându-se pentru accesul în finală în timp ce handbalul pentru supraviețuirea în primul eșalon. Ambele echipe de la Energia au viață grea mâine, însă asta nu înseamnă că nu pot obține și victorii, atât handbalul cât și baschetul având nevoie de victorie.

    Se bat cu Asesoftul

    Misiunea echipei de baschet este mult mai grea decât cea a echipei de handbal. Echipa lui Antonis Constantinides trebuie să treacă de Asesoft Ploiești dar și de sistem pentru că în primele două meciuri din semifinale s-a simțit o împingere de la spate a adversarului din partea arbitrilor. Se spune că 2-0 e cel mai periculos scor, însă Energia își pune în cap să răstoarne calculele și să împingă duelul în decisiv, iar pentru asta are nevoie de victorii mâine în poimâine în cele două meciuri de la Târgu-Jiu. Greu de învins Asesoftul, dar nu imposibil dacă arbitrii își văd de treaba lor și nu trag cu o echipă. oricum, pentru cele două meciuri de la Ploiești, cei șase arbitrii s-au ales cu memorii făcute împotriva lor….

    Ceilalți se bat să scape

    În schimb, echipa de handbal trage tare să evite retrogradarea. Tot mâine dar de la ora 20.15, Energia va întâlni Steaua într-un duel al orbilor, al codașelor Ligii Naționale, Steaua și Energia fiind ultima și penultima din Ligă. Astfel, cei care se vor încumeta să vină la acest meci nu trebuie să aibă așteptări mari, însă trebuie să se aștepte la o victorie a Energiei, pentru că orice alt rezultat este egal cu retrogradarea directă în eșalonul doi. Și aici există oarecum temeri în privința arbitrajului, Steaua fiind una din echipele susținute de către oameni din Federație, însă la o adică nimeni nu va putea scoate mingea din poartă dacă se va juca bine. Energia are nevoie ca de aer de o victorie pentru a reuși cumva să se încarce și cu încredere pentru că urmează o perioadă infernală cu meciuri din 3 în 3 zile…

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: