Pentru Energia acest final de săptămână este unul din cele mai importante weekenduri, gorjenii fiind angrenați în lupta pentru trofeul EuroChallenge. O misiune aproape imposibilă, însă baschetbaliștii gorjeni au demonstrat că pot răsturna orice calcul al hârtiei. Dornici de-a face performanță, gorjenii au plecat azi-noapte spre Turcia pentru a da marea lovitură, atuul Energiei fiind starea de spirit.
Surprins de parcurs
Cel mai valoros baschetbalist din lotul Energiei, Andreas Glyniadakis are speranțe mari de la acest Final Four al EuroChallenge. „Acest Final Four este o provocare imensă atât pentru mine, cât și pentru colegii mei. Niciodată în carieră nu știi dacă vei mai ajunge într-un Final-Four, oricât de mult ai evolua”, spune cel mai experimentat baschetbalist al Energiei, Andreas Glyniadakis. Acesta recunoaște că evoluția din cupele europene a echipei l-a surprins și pe el. „Când am venit la Energia nu mă așteptam să ajungem până aici, știam doar că echipa este calificată în Last 16 în EuroChallange. Am luat totul săptămână cu săptămână, am realizat totul pas cu pas, dar nu m-am așteptat să obținem asemenea rezultate”, a mai spus grecul Energiei. Întrebat care sunt obiectivele pe care și le-a propus în acest final de sezon, pivotul grec râvnește la supremația din campionatul intern, dar și la cea din Europa. „Obiectivele mele sunt comune cu ale echipei. Vrem să câștigăm campionatul sau să mergem cât mai sus. La fel și în EuroChallange. Nu cred că statistica individuală este un aspect la care trebuie să ne gândim”, mai spune Glyniadakis. Grecul Energiei vorbește și despre primele meciuri, cele din EuroChallenge, acolo unde Energia vrea să ajungă în top. „Cred că și ceilalți jucători au câștigat o experiență de joc mai mare în ultimele 3 luni, în care am evoluat pe diferite terenuri. Este adevărat că echipa din Turcia este o echipă de mijlocul clasamentului, locul 10, într-un campionat care este, probabil, al doilea ca valoare în Europa, însă coechipierii mei au demonstrat că au tărie de caracter și au trecut peste multe situații dificile”, susține Glyniadakis.
Continuă la Energia?
Un alt subiect pe care Glyniadakis a acceptat să vorbească a fost legat de viitorul lui. „Nu știu ce voi face mai departe. Voi aștepta să se termine sezonul cu un succes așa cum își dorește toată lumea. Înaintea unui Turneu Final și în timpul play-off-ului nu mă gândesc la acest aspect legat de viitorul contract”, a spus Glyniadakis care a vorbit și despre campionatul românesc. „Campionatul românesc este în continuă creștere. Echipele românești sunt, poate, peste multe alte formații din campionate de tradiție, spre exemplu Grecia sau chiar Spania. Acest campionat se va dezvolta frumos dacă va primi tot ajutorul Federației. În primul rând, să acorde mai mult ajutor echipelor ce evoluează în EuroCup și EuroChallange, în legătură cu aceste meciuri consecutive. Este un ajutor important pe care îl primesc jucătorii, astfel și Federația Română de Baschet își va crea o imagine bună în Europa”, a încheiat pivotul Energiei.

