spot_img
12.1 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 18, 2024
Altele
    AcasăNews AlertEnergia, joc important cu la duel cu Reşiţa!

    Energia, joc important cu la duel cu Reşiţa!

    Târgujienii au de gând să câştige meciul cu Reşiţa

    Energia dă peste o nou promovată în Liga Naţională, HC Adrian Petrea Reşiţa. Chiar dacă această echipă abia ce-a intrat în Liga Naţională, duelul de la Târgu-Jiu nu este unul care să ofere o favorită certă a acestui joc. „Nu suntem favoriţi”, spun cei de la Energia, şi asta în condiţiile în care joacă pe teren propriu. Probabil în condiţiile în care echipa gorjeană a fost măcinată de probleme interne, totul culminând cu demisia antrenorului principal Liviu Andrieş, şi starea de spirit a avut de suferit. „Dacă noi vom juca bine, vom fi favoriți să câștigăm acest meci”, a comentat Sorin Bârză, antrenorul interimar al Energiei.

    sport-02-16

    „Greu”

    Teoretic, Energia ar trebui să aibă un joc uşor acasă cu Reşiţa. Practic e greu. Echipa din Reşiţa a câştigat ambele meciuri amicale împotriva Energiei în această vară, aşa că târgujienii ştiu ce-i aşteaptă. „Nu putem spune că suntem favoriți. Am jucat două partide amicale în vară cu Reșița, dar nu au contat prea mult. Prima partidă a fost chiar în prima săptămână după ce am terminat pregătirea fizică, iar cel de al doilea în care am vrut să rulăm tot lotul. Am făcut un meci bun la Reșița în perioada de pregătire, dar nu vor fi asemănătoare. Nici noi, nici ei nu ne-am arătat toate armele. Meciul va fi mult mai aprins și mai interesant”, a comentat Sorin Bârză. Referitor la meciul de astăzi, antrenorul interimar al Energiei spune că doar victoria contează. „Ar fi foarte greu de digerat de toată lumea un nou eșec. Nu aș vrea să intrăm într-o astfel de situație, să cădem psihic. Aș vrea neapărat să câștigăm, asta este dorința mea. În momentul de față nu pregătim meciul cu gândul că vom pierde, ne pregătim clar cu gândul că vom câștiga. Asta este ceea ce urmărim cu toții. Va fi foarte greu cu Reșița. Au o apărare avansată care a creat multe probleme echipelor pe care le-a întâlnit Reșița până acum. Sper să ne descurcăm foarte bine, să jucăm limpede, clar și cu cele mai bune decizii luate în timpul cel mai scurt, bineînțeles în timpul pe care ni-l permite adversarul de a lua o decizie. Ceea ce îmi doresc, la fel cu mi-am dorit și la meciul cu Dinamo de acum două zile, să facem un meci bun. Sunt convins că dacă vom face un meci bun, în care fiecare se va implica maxim, vom câștiga. Este foarte mare nevoie de această victorie”, a spus Bârză.

    „Dorinţă de victorie”

    Energia nu este deocamdată în criză, dar orice rezultat negativ nu pică bine. „Am început puțin mai șubred campionatul, dar sper să revenim la un nivel înalt de participare în Liga Națională și să câștigăm cât mai multe meciuri. Mie mi-au plăcut cum s-au implicat în meciul cu Dinamo. Și-au dorit să câștige meciul, chiar dacă au existat greșeli și ratări individuale, au fost mai puține decît în meciurile precedente. Au jucat concentrați și cu o foarte mare dorință de a câștiga. Aș vrea să văd că se vor comporta la fel și în meicul cu Reșița și în următoarele meciuri”, spune Bârză.

    „Am făcut un meci bun cu Dinamo, am luat 24 de goluri, asta însemană că am făcut un meci bun în apărare. Dar așa a fost și cu Baia Mare în Supercupă, am făcut un meci bun și apoi a urmat dezastrul.Este un meci foarte greu. Este o echipă nou promovată, dar are jucători experimentați, care au jucat în Liga Națională. Cred că ne aștepată un meci greu. Nu cred că există echipă favorită la acest meci”, Ionuţ Nistor, jucător Energia

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: