spot_img
16.9 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăNews AlertEnergia, joc uşor la Suceava

    Energia, joc uşor la Suceava

    În schimb, echipa de handbal Energia are meci abordabil în deplasare la Suceava. Gorjenii vor da peste CSU Bucovina Suceava, echipă care se află pe ultimul loc în clasament. Totuşi, oltenii suflă şi în iaurt pentru a nu se arde. „La Suceava va fi un meci foarte greu, ca de altfel toate meciurile, mai ales că jucăm în deplasare, dar un meci pe care trebuie să îl câştigăm. Eu cred că avem de luat o revanşă. Sezoanele trecute, chiar dacă aveam un lot mai bun, au reuşit să ne învingă,să ne “păcălească“cumva. Acum este şansa noastră să arătăm ce putem. La finalul sezonului regulat cred că Energia poate termina pe un loc 3 sau 4, eu aşa văd lucrurile, iar în play-off vedem ce se întâmplă şi cât de sus putem ajunge”, spune Darius Apolzan. În schimb, antrenorul Energiei, Liviu Andrieş vrea ca echipa lui să aibă aceeaşi atitudine de până acum. „Venim după trei meciuri foarte bune şi cu rezultate excelente pentru noi şi mergem la Suceava să câştigăm. Nu mai contează niciun calcul, trebuie să jucăm meci de meci, să câştigăm tot ce se poate şi vom vedea la final. Este o deplasare lungă până la Suceava, unde întâlnim o echipă cu probleme în campionat, din cauza punctelor puţine acumulate şi a faptului că se bate la retrogradare. Noi încercăm să ne menţinem forma sportivă bună pe care o avem şi mergem acolo să luăm cele trei puncte”, spune Andrieş.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: