spot_img
15.1 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 1, 2024
Altele
    AcasăNews AlertEnergia, pe drumul cel bun !

    Energia, pe drumul cel bun !

    Liviu Andrieş: „S-a văzut schimbarea de atitudine”

    Echipa de handbal masculin, Energia Pandurii a făcut un turneu bun de meciuri amicale la Odorhei. Trupa pregătită de Liviu Andrieş a câştigat două din cele trei meciuri, şi astfel sunt premise că Energia va avea o evoluţie bună în returul de campionat.

    Schimbarea la faţă

    După turneul de la Odorhei, antrenorul Energiei, Liviu Andrieş este optimist. „A fost un turneu reuşit, relaţiile de joc au început să se lege cât de cât. S-a văzut schimbarea de atitudine în rezultatele şi evoluţiile de până acum. Cei care au rămas vor să demonstreze că li s-a făcut puţină nedreptate în anumite momente ale campionatului şi să arate că sunt jucătorii care anul trecut au făcut performanţă”, spune Liviu Andrieş.
    Tehnicianul îşi „omoară” zilnic jucătorii cu antrenamente fizice foarte tari. „Pregătirea fizică este spartană, aşa am reuşit în aceste două turnee. Pregătire fizică bună, faza a doua am dat goluri mai uşor pentru că în atac nu avem încă relaţii de joc, nici nu am apucat încă să lucrăm. Am pus accent la aceste două turnee pe apărare, faza a doua şi contraatac şi până acum ne-a reuşit”, a mai spus principalul Energiei.

    Şandru, grăsuţ, dar bun

    La turneul de la Odorhei, Andrieş a mizat şi pe Ciprian Şandru, jucător care timp de două luni nu s-a antrenat deoarece a avut o problemă medicală. „Şandru este o surpriză şi pentru mine, l-am luat la turneu doar să intre în atmosfera lotului, dar a vrut să joace că se simte bine şi a făcut un meci foarte-foarte bun cu Odorhei. Vine după două luni de inactivitate şi are 4 kilograme în plus, să sperăm că le va da jos”, a mai declarat Andrieş.

    Mulţi „răniţi”

    În tabăra Energiei sunt şi câteva probleme de efectiv. Astfel, Truică nu se antrenează alături de echipă, iar mai nou şi Apolzan resimte unele dureri la genunchi fiind suspect de ciupitură de menisc. Nici Bogdan Criciotoiu nu se antrenează, jucătorul fiind prezent ieri în capitală pentru un consult medical. „Criciotoiu este absent motivat, a plecat la Bucureşti să-şi facă un control medical suplimentar pentru a avea şi o altă părere de la un medic specialist. Vom vedea ce se va întâmpla”, a încheiat Andrieş.

    Rezultatele Energiei la turneul de Odorhei:
    Bucovina Suceava – Energia 36-29
    Energia – Dinamo Braşov 36-32
    Energia – HC Odorhei 35-31

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: