spot_img
21.8 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăNews AlertEpoca suspendărilor la Pandurii

    Epoca suspendărilor la Pandurii

    Preşedintele este suspendat de finanţatori, antrenorul şi doi secunzi sunt suspendaţi de Comisia de Disciplină, iar doi jucători urmează să fie şi ei suspendaţi pentru cel puţin două etape

    Înainte de meciul de la Chiajna, Edi Iordănescu a apelat la una din reţelele de socializare pentru a anunţa că echipa lui nu este singură pe lume. „Mă apasă sentimentul că am putea fi priviţi ca un proaspăt orfan, iar noi nu suntem asta”, a spus Edi Iordănescu. Reacţia este normală atâta timp cât la echipă s-au întâmplat lucruri nefireşti care pot duce la moartea echipei. Acesta este adevărul, din cauza unor persoane răuvoitoare, Pandurii poate retrograda. În fine, este cert că în acest moment atmosfera la Pandurii este infernală, jucătorii şi antrenorii temându-se de ce e mai rău.

    Execuţie din interior

    Antrenorul Edi Iordănescu a părăsit spaţiul tehnic la meciul cu Dinamo şi a fost suspendat pentru două etape. Şi doi dintre secunzii lui, Ionuţ Stelescu şi Dorian Gugu au fost suspendaţi, primul pentru două etape iar al doilea pentru o lună. Cei trei antrenori din stafful echipei gorjene trebuie să şi plătească nişte amenzi, însă ceea ce contează e faptul că echipa este afectată de aceste suspendări ale antrenorilor. Colac peste pupăză, de parcă nu ar fi de ajuns şi preşedintele a fost suspendat de către finanţatori, Eugen Pârvulescu fiind pentru trei luni de zile trecut pe dreapta, iar în locul lui a fost pus Mihai Stelescu. În spatele acestei suspendări stă un individ pe nume Dorin Ioana, cel care l-a lucrat la greu pe Eugen Pârvulescu. Acest Ioana, din momentul în care a venit la club nu a făcut altceva decât să-i faulteze pe oamenii de fotbal din club, şi asta probabil din frustrare, individul simţindu-se inferior într-un domeniu pe care probabil nu l-a urmărit nici la tv înainte de-a se catapulta în ograda pandurilor. În fine, Ioana şi-a făcut de cap, a reuşit să-l execute pe profesionistul Pârvulescu, ceea ce poate trimite Pandurii în jos! Asta se întâmplă când unul ca Ioana ajunge să centreze şi să dea cu capul la o echipă profesionistă. Omul poate chiar este bun, însă nu la fotbal, ci în alt domeniu, aşa că ar face bine şi să plece de la echipă!

    Mai urmează două suspendări

    E o modă la Pandurii cu aceste suspendări. Antrenorii şi preşedintele sunt suspendaţi, iar acum urmează ca şi doi jucători să fie sancţionaţi. Este vorba de mijlocaşul Dan Nistor, cel care a văzut roşu în faţa ochilor după ce l-a lovit fără minge peste picioare pe un adversar de la Chiajna, aşa că pentru cel puţin două etape mijlocaşul va vedea meciurile din tribună sau tv. Un alt caz este cel al lui Michal Gliwa, portarul care la meciul cu Concordia a fost rezervă a fost şi el eliminat de pe banca de rezervă după ce a protestat violent la o decizie a arbitrului, aşa că va fi şi el judecat şi sancţionat.

    Finala pe Arena Naţională

    Meciul din finala Cupei Ligii dintre Pandurii şi Steaua se va juca într-un final pe Arena Naţională. Iniţial, Liga decisese să trimită meciul la Giurgiu, însă la finalul săptămânii trecute s-a făcut anunţul final. „Venind în întâmpinarea numeroaselor semnale primite din partea fanilor, atât LPF , cât si Adeplast au decis ca finala competiţiei, programată în ziua de miercuri, 20 mai, să se desfăşoare pe Arena Naţională, principala scenă de desfăşurare a fotbalului românesc”, se arată în comunicatul Ligii Profesioniste.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: