AcasăNews AlertEric promite calificarea

Eric promite calificarea

Pandurii a debutat în Europa. Eric a debutat la pandurii. Brazilianul a jucat bine în primul joc în tricoul gorjenilor, s-a descurcat bine şi putea chiar să şi marcheze în partida de la Tallinn. S-a terminat 0-0 în Estonia, dar ce ceea ce contează e faptul că totul se va decide la Târgu-Jiu, iar Pandurii are perima şansă la calificare.

Nemulţumit de ratări

Ceea ce am anticipat s-a şi întâmplat, Eric a debutat la Pandurii. Brazilianul a jucat titular la Tallinn şi nu dacă ar fi avut puţin noroc putea să-şi treacă numele pe foaia marcatorilor. Dar, în faţa brazilianului dar şi al colegilor lui s-a aflat un portar aflat în zi mare şi care mai mult ca sigur se va lăuda nepoţilor cu evoluţia din jocul din partida cu Pandurii. Revenind la Eric, acesta a jucat binişor, iar echipa gorjeană pare să-şi fi găsit motorul de care avea nevoie. La finalul partidei de la Tallinn, Eric era dezamăgit de faptul că echipa lui a trecut pe lângă victorie. „Le-am făcut mare portarul. Am avut ocazii mari şi multe. Oricum la Târgu-Jiu va fi alt meci. Vom juca pe teren propriu şi vom avea publicul de partea noastră, iar calificarea va fi tranşată. Sunt convins că până săptămâna viitoare antrenorul va remedia problemele din meciul tur. S-a văzut că avem multe noutăţi în lot”, a comentat Eric.

„A fost un meci dominat de la un capăt la celălalt de echipa noastră, din păcate nu am reuşit să înscriem. Ne va fi destul de greu în campionat dacă vom continua să ratăm atât de mult. A fost doar primul meci oficial, sper ca sâmbătă cu Braşov să trecem peste acest semieşec”, Cristi Pustai, antrenor Pandurii

„Am avut multe ocazii, din păcate nu le-am realizat. Sperăm ca la meciul retur să dăm gol şi să ne calificăm. Portarul lor a făcut un meci bun din nefericire pentru noi, dar sperăm să dăm gol săptămâna viitoare. Ăsta e fotbalul. Niciun meci nu e uşor, ştim că în cupele europene un gol marcat în deplasare contează foarte mult aşa că trebuie să fim atenţi, să dăm gol şi să ne calificăm”, Mingote, portar Pandurii

(function(w,q){w[q]=w[q]||[];w[q].push(["_mgc.load"])})(window,"_mgq");
Articolul precedent
Articolul următor
Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente