spot_img
Altele
    AcasăNews Alert"De la etapă la etapă vom juca mai frumos"

    „De la etapă la etapă vom juca mai frumos”

    Laurenţiu Iorga a fost adus de goprjeni în această vară din postură de liber de contract de la Astra Giurgiu. Petre Grigoraş are mare încredere în mijlocaşul ofensiv cu care a mai lucrat la Galaţi, aşa că pare să fie pariul gorjenilor pentru acest sezon. Deocamdată, în primele două etape, Iorga nu a rupt gura târgului, dar fiind un jucător cu reale calităţi poate ajuta mult echipa. „Fiecare jucător îşi doreşte să prindă cupele europene, dar toţi tindem la primul loc. Vrem să ne arătăm valoarea adevărată şi să ne batem la primul loc”, spune Iorga, jucător care a devenit campion al României cu Oţelul Galaţi. Aşa că nimic nu e imposibil…

    „Vrea să facă performanţă”

    Pandurii nu a impresionat în primele două meciuri oficiale, însă sunt şanse mari ca în cel mai scurt timp echipa să crească în joc. „Este un început mai greu, dar sper ca de la etapă să ne revenim şi să practicăm un joc frumos”, spune Iorga. Acesta nu se fereşte să vorbească şi despre evoluţia lui de până acum în tricoul pandurilor. „Eu sper să intru în jocul echipei, să ne formăm relaţiile de joc, dar asta durează. Sper ca în cel mai scurt timp să fiu 100% pregătit şi să joc ceea ce trebuie”, a mai spus Iorga. Motive pentru care aceste planuri să nu se realizeze nu ar fi, Pandurii fiind o echipă unde lucrurile sunt în regulă din toate punctele de vedere. „Am găsit un grup frumos, o echipă unită. Mă simt bine aici. Dacă avem conducerea alături de noi, nu e imposibil să facem performanţă, se poate. La Galaţi era o echipă puternică din punct de vedere fizic, aici este o echipă mai tehnică, pe viteză, iar asta compensează. Îmi place mult stilul echipei, eu sper să intru repede în sistemul de joc şi să mă adaptez”, a mai declarat Laurenţiu Iorga.

    Grig e cheia succesului

    Chiar dacă Pandurii nu a impresionat în primele două meciuri, echipa poate renaşte în cel mai scurt timp, poate chiar la meciul cu CFR Cluj. „Pe domnul Grigoraş toată lumea îl respectă, e un om deosebit, sper să lucrez cât mai mult cu dânsul. Sunt convins că vom juca mai bine de la etapă la etapă. Am avut două meciuri în deplasare, probabil acasă vom juca mai bine având suporterii alături”, a mai declarat Iorga. Pentru meciul cu CFR Cluj, gorjenii mizează pe echipa lor. „Eu nu i-am văzut în meciul din prima etapă, încă nu am antenă, dar cine i-a văzut mi-a spus că au jucat foarte bine, e clar că nu ne va fi uşor, dar noi jucăm acasă şi după ce vin de la Minsk şi trebuie să-i batem. Sper să câştigăm”, a comentat şi Eugen Pârvulescu.

    Proiect pentru copii

    Cei de la Pandurii au dat startul unui program interesant adresat copiilor cu vârste între 6 şi 12 ani, fete şi băieţi. Aşadar, copii interesaţi să-i conducă pe jucători înaintea meciurilor pe teren au posibilitatea să se înscrie în programul denumit „Pandurii player escort”. Într-un comunicat postat pe siteul oficial se enumeră avantajele acestui proiect. „Copiii care vor fi înscrişi în acest program vor fi invitaţi de către club, în ordinea înscrierii, să intre pe teren alături de jucătorii şi arbitrii care vor participa la meciurile din Liga I organizate de clubul Pandurii pe Stadionul „Municipal” din Târgu-Jiu. Copiii care vor însoţi jucătorii pe teren vor avea ocazia să fie fotografiaţi astfel alături de jucătorii favoriţi şi să asiste la meciurile echipei Pandurii alături de părinţi. Fotografiile realizate la fiecare meci vor fi publicate pe pagina oficială de facebook a clubului. Părinţii care îşi vor înscrie copiii în acest program vor beneficia de bilete gratuite la meci pentru a putea urmări jocul alături de copii”, se arată în comunicatul respectiv. Cei interesaţi sunt rugaţi să trimită un email cu numele şi numărul de telefon al părinţilor la adresa monalisa.popescu@panduriics.ro, sau să sune la numărul 0747 / 505 735, zilnic între orele 9 şi 17.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: