spot_img
Altele
    AcasăNews AlertEuropa, tot mai aproape de Pandurii

    Europa, tot mai aproape de Pandurii

    Liviu Ciobotariu: „Pandurii îşi merită locul din clasament, dacă vor juca la fel vor prinde un loc de cupă europeană”

    Plecarea lui Petre Grigoraş de la Pandurii pare a nu se resimţi. Cristi Pustai a venit şi a preluat din mers lucrurile, iar acestea merg bine. Pandurii era în pauza de iarnă pe locul 4, iar acum sunt pe trei cu un avans de ceva puncte, patru la număr faţă de locul 5. Astfel, oltenii sunt în obiectiv, iar impresia lăsată de târgujieni este una pozitivă. Pandurii continuă să joace un fotbal bun, iar rezultatele sunt pe măsură, 9 puncte câştigate din ultimele patru jocuri, deci o medie de 2 puncte pe joc.

    Ciobi ne laudă

    Liviu Ciobotariu nu este primul antrenor advers care laudă Pandurii. Antrenorul celor de la CSMS Iaşi are numai cuvinte de laudă la adresa pandurilor după eşecul 1-3 de la Târgu-Jiu. „Indiscutabil victoria pandurilor este meritată. Am încercat să jucăm, am venit să jucăm fotbal, diferenţa de valoare dintre loturi este mare, dar asta nu e o scuză pentru noi. Am avut momente bune, am revenit de la 1-0, dar facem greşeli copilăreşti, luăm goluri stupide ce puteau fi evitate. Sunt dezamăgit”, a spus Ciobotariu vizavi de meci. Apoi, tehnicianul vorbeşte despre visul pandurilor lăudând echipa olteană. „Pandurii îşi merită locul în clasament. Sincer, din punctul meu de vedere, Pandurii îşi merită locul din clasament. Pandurii este o echipă bună, tehnică care aleargă şi pasează, cu un apetit fantastic ofensiv. Le urez baftă, dacă vor juca aşa vor prinde o cupă europeană”, a mai declarat Liviu Ciobotariu, antrenorul celor de la CSMS Iaşi.

    Tracul îşi spune cuvântul

    Se pare că gorjenii nu se simt prea bine având presiunea pe umeri. Chiar antrenorul Cristi Pustai susţine că echipa sa are unele probleme atunci când îşi aduce aminte de obiectiv. „Noi suntem singurii adversari ai noştri, noi am greşit la Galaţi, trebuie doar să ne vedem de meciurile noastre”, susţine Pustai. Acesta merge mai departe şi susţine că în perioada următoare va încerca să-i capaciteze pe jucători mintal dar şi să-i antreneze psihologic pentru luptele care vor urma. Totul e legat de mentalitate. „Urmează o perioadă în care trebuie să ne analizăm evoluţia din acest început de campionat. În aceste 10 zile care urmează trebuie să le ridicăm jucătorilor moralul şi să-i facem să înţeleagă că putem juca în cupele europene. Se pare că încă tracul acestui obiectiv îşi pune amprenta. Va trebui să lucrăm la mentalitatea lor pentru că este un obiectiv realizabil. Suntem pe locul trei, depindem doar de noi nu şi de alte rezultate”, a mai declarat Cristi Pustai.

    Lupta rămâne deschisă

    După disputarea etapei 23, Pandurii a ajuns la 44 de puncte cu trei mai mult decât urmăritoarea Petrolul Ploieşti. Peste două etape cele două echipe se vor întâlni în meci direct la Târgu-Jiu. În lupta pentru Europa a rămas şi Dinamo, echipă care ocupă locul 5 la cinci puncte în spatele pandurilor. Şi această echipă va veni la Târgu-Jiu peste patru etape, astfel că pentru olteni urmează pe teren propriu două finale, însă şi între aceste jocuri sunt alte două deplasări foarte grele, la Rapid şi CFR Cluj. Oricum, etapa viitoare, prima de după întreruperea campionatului este foarte interesantă. Pandurii joacă la Rapid, Dinamo are meci acasă cu Astra iar Petrolul joacă tot pe teren propriu contra CFR-ului. Trei încleştări pentru Europa.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: