spot_img
Altele
    AcasăNews AlertExistă viaţă şi după Grigoraş

    Există viaţă şi după Grigoraş

    Pandurii dă impresia că rămâne o echipă bună şi sub comanda lui Cristi Pustai

    New Pandurii se descurcă bine. Cel puţin după prima reprezentaţie, noua echipă a gorjenilor arată ok. Plecarea lui Petre Grigoraş nu s-a resimţit în primul joc oficial, Cristi Pustai ducând cu bine mai departe misiunea oltenilor. Poate e prematur de dat verdicte, însă Pandurii arată bine. Cel puţin la Piatra Neamţ, gorjenii au reuşit un meci bunicel, iar câştigarea celor trei puncte îi readuce pe un loc de podium, cel puţin până astăzi.

    Puncte mari sub Pietricica

    Vremea rea de la Piatra Neamţ a fost un adversar pentru olteni. Înfrăţiţi cu mingea, gorjenii au trebuit să schimbe puţin tactica la Piatra Neamţ. „Mi-am pus probleme în privinţa terenului, aşa că le-am şi spus băieţilor să facem ceea ce nu am făcut până acum, să nu avem o posesie cu pase scurte”, a fost mesajul lui Cristi Pustai. Şi elevii l-au ascultat. „Îmi bine că s-au adaptat acestui teren greu de joc”, a declarat Pustai. Şi aşa a fost. Pandurii a fost echipa mai bună, mai prezentă în joc şi care a câştigat. Dar, nu fără emoţii. Cei de la Ceahlăul aflaţi cu toporul deasupra capului au avut câteva ocazii în care Mingote s-a dovedit a fi salvator. Mai întâi, în minutul 12 o centrare venită de pe dreapta a fost respinsă greşit de Rada spre poarta noastră, însă Mingote a întins piciorul şi a respins balonul în bară după care acesta a ieşit afară. Apoi, tot în prima repriză, Mingote a mai reţinut două mingi trimise periculos spre poarta noastră de moldoveni. Şi în partea a doua portarul a avut trei intervenţii salutare, prins din situaţie de singur cu un atacant advers, apoi a respins din plonjon o minge şutată din lovitură liberă după care a intervenit la un şut al unul jucător de la Ceahlăul. Pe teren nu a fost doar Mingote, ci şi alţi panduri. În atac, Matulevicius a dat lovitura în minutul 28. Acesta a reuşit să marcheze după ce a blocat degajarea portarului Miron, mingea s-a înălţat în careu de unde Matulevicius a înscris cu capul. Apoi, oltenii au mai tras spre poarta gazdelor, însă fără succes. Pe final de meci, târgujienii puteau să mai marcheze. În minutul 80 Grigoraş a scăpat în dreapta, a centrat în careu, Nistor a atacat colţul scurt, a trecut peste balon care a ajuns la Răduţ în mijlocul careului, dar şutul pandurului nu a nimerit cadrul porţii. O fază trasă la indigo s-a consemnat câteva minute mai târziu, acelaşi Grigoraş a centrat în centrul careului dar Vlad a trimis cu latul peste poartă. Două ocazii rarisime.

    În rest s-a jucat la mijlocul terenului, o luptă surdă în mocirlă din care fotbalul a avut cel mai mult de suferit. Dar, ceea ce contează sunt cele trei puncte care au intrat în contul pandurilor şi care a readus pentru cel puţin o zi echipa olteană pe podiumul Ligii 1. La final, Cristi Pustai a făcut analiza meciului şi s-a declarat mulţumit. „Îmi pare rău că am ratat în momentele cheie, e bine că ne-am creat ocazii şi am arătat că rămânem aceeaşi echipă foarte periculoasă pe contre cu jucători tehnici cu viteză şi care apar la finalizare. Am avut un meci în care adversarul ne-a pus probleme la faze fixe. Am câştigat şi e bine”, a declarat antrenorul pandurilor. Acesta a mers mai departe şi spune că mai sunt 14 lupte de dat. „Important e că mai sunt 14 meciuri şi ne gândim la derbyul cu Vaslui. Ne-am propus un obiectiv îndrăzneţ, realizabil după părerea mea. Fiecare punct contează. E bine că am obţinut 3 puncte, îmi felicit jucătorii pentru că am venit după o perioadă grea, direct din Antalya de la suprafeţe de joc mult mai bune, dar important e finalitatea iar acum e de partea noastră”, a mai spus Pustai.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: