spot_img
13.2 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăNews AlertFiţi panDURI cu "Dracii roşii"!

    Fiţi panDURI cu „Dracii roşii”!

    Gorjenii joacă astăzi ce mai important meci din istorie contra lui Hapoel Tel Aviv

    Europa, am venit! Vicecampioana României, Pandurii are programat meci în această seară de la ora 21.00 pe Cluj Arena împotriva celor de la Hapoel Tel Aviv. Israelienii de la Hapoel sunt porecliţi în Ţara Sfântă drept „dracii roşii”, însă în această seară aceşti „draci” pot fi şi dresaţi şi puşi cu botul pe labe. Pandurii se ia la trântă şi cu istoria europeană, adversarii fiind obişnuiţi ai cupelor europene cu 106 jocuri în competiţiile patronate de UEFA. Noi ne putem lăuda cu două meciuri, însă în teren în această seară Pandurii poate să arate şi să demonstreze că fotbalul românesc este peste cel din Israel. Trebuie spus că România se bate direct cu Israelul pentru locul 15 în clasamentul coeficienţilor, aşa că încă un argument pentru ca oltenii să triumfe!

    Croiţi pe victorie

    Dacă vor reuşi să elimine pe Hapoel Tel Aviv, cu siguranţă se va vorbi despre o surpriză. „Trebuie să recunoaştem că pe hârtie ei sunt favoriţi. au mult mai multe meciuri în Europa decât noi, dar asta nu înseamnă că sunt şi calificaţi. Au de partea lor experienţa. Ne vom juca şansa, vom încerca să facem un meci mare la Cluj şi sunt sigur că vom face o figură frumoasă pentru fotbalul românesc”, a declarat Eugen Pârvulescu. Şi jucătorii sunt determinaţi şi hotărâţi să scrie istorie în această seară. Brazilianul Eric de Oliveira ştie că Hapoel este o echipă de bătut. „Îi lăsăm pe ei să fie favoriţi, iar noi să stăm liniştiţi şi să ne vedem de treaba noastră. Cu siguranţă, noi vom ieşi învingători”, a declarat Eric de Oliveira. Şi antrenorul Cristi Pustai este concentrat pe meciul cu Hapoel. „E o problemă, până acum am jucat contra unor adversari mai slabi. Acum încep meciurile tari, de acum începe greul, vom juca în deplasare şi la Cluj, din păcate nu jucăm acasă la Târgu-Jiu. Ştiu că au un antrenor foarte bun, au o echipă bună, schimbată care a înscris patru goluri în Bulgaria. Este un joc foarte greu, dar depindem de noi”, a comentat Cristi Pustai.

    „Este important să nu luăm gol în prima manşă. Vrem să câştigăm, vrem să nu luăm gol şi sunt sigur că Hapoel nu va avea viaţă uşoară cu noi. Echipa este mobilizată, băieţii vor să arate că sunt vicecampionii României şi sigur vom juca un fotbal bun”, Eugen Pârvulescu, preşedinte executiv Pandurii

    „Nu ştim prea multe despre Hapoel. Meciul se joacă pe teren, trebuie să le găsim punctele slabe şi să câştigăm”, Eric de Oliveira

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: