spot_img
Altele
    AcasăNews AlertFlorin Nini a găsit cheia succesului

    Florin Nini a găsit cheia succesului

    Echipa de baschet Energia Pandurii câştigă meci după meci. Gorjenii au ajuns la patru victorii la rând, ultima victimă fiind BCM U Piteşti. Târgujienii pur şi simplu şi-au spulberat adversarii, scor 82-62. „MVP-ul meciului este echipa. Sunt parametri generali foarte buni. Watson începe să confirme din punctul de vedere al evoluţiilor, a apărut într-un moment bun al jocului cu aruncările de la distanţă, dar eu nu fac astfel de nominalizări. Punctul meu de vedere este că unul fără altul nu se poate. Mă bucur pentru această a patra victorie consecutivă. Asta e foarte important pentru că dacă e undeva să am emoţii, am emoţii în încercarea de a menţine ridicat nivelul concentrării la antrenamente şi jocuri”, a comentat Nini. Acesta îşi laudă elevii pentru reuşitele din acest meci cu Piteşti. „Am fost superiori pe toate planurile, la două puncte, la trei puncte. 53%, procentajul de la trei puncte, este unul foarte bun. La libere am avut un procentaj de 90% cu care confirmăm o formă bună a aruncărilor. Am stat foarte bine şi la capitolul foarte important al recuperărilor şi intercepţiilor. Chiar dacă nu ne-am propus să fim superiori chiar la toate capitolele, ne-am propus să fim cât mai exacţi şi să învăţăm să gestionăm cât mai bine anumite momente ale jocului”, a punctat Nini.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: