spot_img
14.9 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 15, 2024
Altele
    AcasăNews AlertA fost arestat preventiv după ce și-a decapitat mama

    A fost arestat preventiv după ce și-a decapitat mama

    cutitUn bărbat de 37 ani din comuna gălățeană Movileni a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, miercuri, după ce și-a ucis mama, apoi i-a retezat capul și l-a înfipt în gardul casei.

    Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, Liliana Istrate, bărbatul locuia împreună cu mama sa, o femeie de 71 ani, în comuna Movileni, iar luni seara, pe fondul unor motivații de ordin mistico-religios, și-a decapitat mama.

    ‘Inculpatul Ionel Mihăilă, de 37 ani, este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat asupra unui membru de familie, infracțiune reținută a fi săvârșită prin cruzimi(…) În seara de 7 noiembrie, pe fondul unor motivații de ordin mistico-religios și a unui mod de manifestare de o extremă violență, inculpatul a decapitat-o pur și simplu pe mama sa prin folosirea unui cuțit, după care a luat capul acesteia și l-a înfipt într-unul din parii gardului care le mărginea locuința’, a declarat Liliana Istrate.

    Crima a fost sesizată la 112 de preotul din sat căruia bărbatul i-a povestit ce a făcut.

    ‘Nu există un mobil, este foarte convins că ceea ce a făcut e un act de dreptate, de altfel el s-a dus la preot după ce a comis aceasta faptă să îi spună că a restabilit ordinea. Preotul a fost cel care a anunțat la 112, era în dimineața zilei de 8 noiembrie. Fiind sărbătoare, lumea a început să meargă la biserică, iar domiciliul lor este vizavi de biserică. Inculpatul a pus capul propriei mame cu spatele spre biserică pe motiv că nu are dreptul să privească spre biserică’, a precizat Liliana Istrate.

    Ionel Mihăilă le-a declarat procurorilor că mama lui devenise un ‘demon’, iar prin uciderea ei a făcut ‘un act dreptate’.

    ‘Inculpatul a fost plecat o perioadă de timp din țară și nu a avut niciun fel de manifestare violentă. Între dumnealui și mama dumnealui în vârstă de 71 ani nu au existat conflicte, erau efectiv îndemnuri ale mamei de o a ajuta la treburile din gospodărie, motiv pentru care inculpatul a început să o privească ca pe un dușman, ca pe un demon, așa a și spus, asta devenise mama lui. A fost liniștit pe durata audierilor și a spus că ceea ce a făcut a fost un act de dreptate. A devenit violent acum, în momentul în care a fost scos din arest și dus la instanță pentru a se discuta propunerea de arestare’, a mai spus Liliana Istrate.

    Ea a mai spus că anchetatorii nu s-au mai confruntat cu un astfel de act de cruzime.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: