spot_img
14.2 C
Târgu Jiu
vineri, mai 17, 2024
Altele
    AcasăNews AlertFoştii panduri, la treabă

    Foştii panduri, la treabă

    Nistor a jucat deja pentru Dinamo, Acsinte are planuri mari la Voluntari, iar Mingote va apăra la ASA

    Au jucat pentru Pandurii iar de acum încolo vor fi adversarii gorjenilor în Liga 1. este vorba de Nistor, Acsinte sau Mingote, trei dintre cei care vor avea o ambiţie în plus la meciurile contra gorjenilor să arate că au valoare. Tot în Liga 1 mai sunt şi alţi jucători care au evoluat pentru Pandurii, ciucur la CSM Poli Iaşi sau Alin Buleică la Concordia Chiajna. Nu trebuie uitaţi nici Cristi Săpunaru sau Viorel Nicoară, jucători ce evoluează pentru Astra Giurgiu.

    sport-02-5

    „Ţăranul” Nistor, debut la Dinamo

    Dan Nistor este dinamovist cu acte în regulă. Fotbalistul a câştigat procesul cu Pandurii şi acum a vorbit despre perioadele mai puţin frumoase din cariera lui. „Cu Pandurii s-a rezolvat totul, păcat că nu a fost pe cale amiabilă, asta este, le doresc multă baftă. Eu sunt de la ţară şi aşa m-a învăţat mama, să vorbesc frumos. Mai vreau să şterg ce a fost înainte şi să le închid unora care au vorbit urât de mine, după perioada neagră din Franţa”, a comentat Nistor. Totuşi, acesta a vorbit frumos despre cineva. „În cariera mea am avut nişte antrenori extraordinari; în special vreau să-i mulţumesc lui Edi Iordănescu pentru ce a făcut pentru mine. A fost unicul antrenor care a avut încredere în mine şi mi-a fost ca un tată”, a mai spus Dan Nistor. M,ai mult, Nistor are planuri mari la Dinamo, acolo unde spune că va îndeplini rolul lui Iniesta de la Barcelona. „Îmi place foarte mult Iniesta, este un jucător foarte bun, creativ, dă nişte pase extraordinare şi eu zic că aş semăna puţin cu el. Ţinând cont că la Târgu Jiu în ultimul timp au fost numai golgheteri, sper ca şi anul acesta, la Dinamo, să avem un nou golgheter si acesta să fie „Bizonul”. Îi doresc multa baftă, sper să-l ajutăm să înscrie cât mai multe goluri şi, după ce câştigăm campionatul, să plece şi el într-un campionat puternic”, a spus mijlocaşul lui Dinamo, ex-pandurul Nistor.

    Acsinte, planuri mari la Voluntari

    Un alt jucător care a fost la cuţite cu oficialii de la Pandurii, Florin Acsinte şi-a găsit echipă unde să joace. Fundaşul stânga va juca pentru FC Voluntari, acolo unde are planuri mari. „Pentru mine reprezintă un pas înainte transferul la Voluntari. Am găsit condiţii de pregătire foarte bune şi cred că putem obţine performanţe notabile. Mi-am fixat ca obiectiv să intrăm în play-off, pentru că această echipă nu trebuie să aibă probleme legate de retrogradare”, a afirmat Acsinte la prezentarea oficială la noua sa echipă.

    Mingote a ales ASA

    Portarul portughez care a apărat timp de opt ani şi jumătate buturile pandurilor, Pedro Mingote a semnat cu ASA Tg. Mureş. Goalkeeper-ul merge la Mureş pentru a-l înlocui pe Eduard Stăncioiu, portar care săptămâna trecută a semnat cu Steaua. Fiind şomer, Mingote a fost abordat de către oficialii de la ASA Tg. Mureş care i-au propus să vină şi să apere pentru ASA, echipă care trebuie spus faptul că traversează o perioadă neagră din punct de vedere financiar. Portarul de 36 de ani din Portugalia, Pedro Mingote nu a stat prea gânduri şi a acceptat să vină în Ardeal şi să încerce o nouă aventură în cariera lui de jucător. Mingote a ajuns la ASA din postura de jucător liber de contract, portarul fiind impresariat de Anamaria Prodan.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: