spot_img
15.1 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 1, 2024
Altele
    AcasăNews AlertGorun cere o nouă lege a educaţiei

    Gorun cere o nouă lege a educaţiei

    Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu organizează prelegerea urmată de dezbaterea cu tema „Un imperativ incontestabil: O nouă lege a educaţiei”, susţinută de profesorul universitar doctor Adrian Gorun, în cadrul primei ediţii a Conferinţelor U.C.B. Târgu-Jiu, organizate de către Institutul de Cercetare a Dezvoltării.
    Evenimentul va avea loc miercuri, 30.04.2014, ora 1700, în Amfiteatrul A 016 al Facultăţii de Inginerie din Str. Calea Eroilor, nr. 30, Târgu-Jiu (sediul Rectoratului), urmând ca de la ora 1800 să se desfăşoare (în holul Rectoratului) lansarea de carte: Regionalizare şi Politici Regionale.
    Printre personalităţile care şi-au anunţat participarea la această manifestare este Andrei Marga, Directorul Institutului de Cercetare a Dezvoltării din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, Ion Ghizdeanu, Preşedintele Comisiei Naţionale de Prognoză, Lucian Liviu Albu – Directorul Institutului de Prognoză Economică al Academiei Române, Pompei Cocean, Directorul Centrului de Geografie Regională al Universităţii „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, şi Vasile Cucu de la Universitatea Hyperion, Bucureşti.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: