spot_img
17.9 C
Târgu Jiu
vineri, mai 10, 2024
Altele
    AcasăNews AlertGrig tot cu griji!

    Grig tot cu griji!

    Clasamentul Ligii 1 este extrem de strâns. Cinci echipe se bate pentru titlu, altele par a fi liniştite la mijloc, în timp ce de la locul 10 în jos orice este posibil. Primul loc retrogradabil are 29 de puncte strânse, iar distanţa până la locul 10 e de doar patru puncte. Dar, între locul 15 şi locul 11 sunt doar două puncte distanţă. Aşa că avem cel mai echilibrat campionat din Europa. Deşi pare greu de crezut, Petre Grigoraş încă se mai teme de retrogradare. „Nu am scăpat nici noi de griji, campionatul oferă surprize mari de tot şi sperăm să nu fim o surpriză neplăcută deoarece suntem o echipă care încercăm şi reuşim de multe ori să jucăm fotbal”, spune Grig temându-se de faţa cealaltă a fotbalului.

    Suflă în iaurt…

    Un rezultat pozitiv la Mediaş rezolva în procent de 100% situaţia pandurilor în Liga 1. astfel, matematic oltenii mai pot retrograda, însă în procent de peste 98% sunt salvaţi. Totuşi, Grig suflă şi în iaurt pentru a nu se arde. „Încă nu suntem scăpaţi de griji chiar dacă unii ar spune că 39 de puncte ar fi suficiente”, a comentat sec Grigoraş. de ce se teme antrenorul pandurilor? Simplu. De o cădere a echipei sale pe baza unei relaxări apărută în echipă după victoria cu FCM Târgu Mureş. iar, etapa viitoare, oltenii au meci tot în deplasare, şi cum „afară” sunt mieluşei distanţa faţă de locurile retrogradabile poate scădea de la 10 puncte cât e în prezent până spre nouă, opt sau şapte puncte.

    Îi ţine în priză

    Petre Grigoraş are de gând să-şi ţină echipa în priză. Mai sunt şapte etape de jucat şi orice se poate întâmpla. Tehnicianul le repetă elevilor săi că nu a venit vacanţa şi că sezonul nu e încheiat. E clar că Petre Grigoraş vrea rezultate bune, la fel ca şi conducătorii care îşi doresc să primească mai mulţi bani din drepturile tv. „Orice loc mai sus în clasament e benefic clubului pentru că vom încasa mai mulţi bani din grila drepturilor tv. Nu suntem în vacanţă, urmărim să terminăm cât mai sus”, a comentat şeful pandurilor, Eugen Pârvulescu.

    Obiectivul realist este o clasare în primele zece locuri ale Ligii 1. Bătaia se va da cu Universitatea Cluj, Oţelul Galaţi şi Astra Ploieşti. E greu de crezut că vom coborî sub locul nouă atâta timp cât între noi şi Ceahlăul, ocupanta locului 10 sunt şase puncte distanţă. „Nu sunt atât de liniştit pentru că întotdeauna îmi doresc mai mult. Să nu credeţi că mă mulţumeşte postura asta de echipă care stă pe locul 8”, a mai declarat Grigoraş.

    Meci decisiv la Cluj

    Sâmbătă, Pandurii va juca pe noua arenă din Cluj contra celor de la Universitatea. E un meci care îi poate ţine pe panduri în lupta pentru locurile 6 şi 7 sau să-i îngroape pe locurile 8-9. Acum, înaintea meciului, clujenii au trei puncte avans în faţa pandurilor, iar în cazul unei victorii distanţa creşte la şase puncte, diferenţă greu de recuperat în etapele rămase. „Ne aşteaptă un meci important la Cluj”, a mai spus Grigoraş.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: