spot_img
13.9 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 8, 2024
Altele
    AcasăNews AlertGrigoraş: "Nu ne vor fi indiferente partidele cu Braşov şi Vaslui, le...

    Grigoraş: „Nu ne vor fi indiferente partidele cu Braşov şi Vaslui, le vom trata foarte serios”

    Gorjenii s-au salvat de la retrogradare, cu două etape înainte de final. Chiar şi în aceste condiţii, antrenorul pandurilor, Petre Grigoraş nu vrea să-şi vadă echipa neinteresată de rezultate. Mesajul e clar: nu suntem în vacanţă, campionatul nu s-a încheiat. Astfel, meciul de duminică, de la ora 16.00, de la Braşov şi cel din ultima etapă cu FC Vaslui de acasă sunt partide destul de importante pentru gorjeni. „Vreau cât mai multe puncte. Orice loc mai sus în clasament costă bani. Jucătorii nu joacă pe surcele sau pietricele, au prime de joc. Orice punct este important, tratăm fiecare partidă cu cea mai mare seriozitate. Măcar să nu ne depăşească Bistriţa şi cu şansă să mai urcăm un loc, mai mult nu putem”, este obiectivul pentru aceste două etape al lui Grigoraş.

    „Fără concesie”

    Petre Grigoraş ştie una şi bună, vrea să obţină rezultate pozitive, până la final. Nu e de acord cu intrarea în vacanţă încă din timpul campionatului, aşa că meciurile din etapele rămase vor fi abordate la fel ca şi cele în care oltenii jucau având cuţitul la os. „Mai sunt două săptămâni în care vom încerca să câştigăm puncte pentru că nu ne vor fi indiferente partidele cu Braşov şi Vaslui. Le vom trata foarte serios. Posibil să fie şi al treilea meci, cu Oţelul. M-aş bucura pentru că lucrurile trebuie să se desfăşoare pe teren. Mai e mult de muncă şi nu-mi e indiferent nici un joc. Dacă vom reuşi să mai scoatem câteva puncte va fi cu atât mai bine pentru noi”, spune Grigoraş. Mai mult, Grig afirmă că nu este adeptul experienţelor în echipă. „Posibil să fie prin lotul echipei juniori, dar exclus să ne prezentăm la Braşov şi să încep cu Unguru, Voinea, Tătaru. Voi juca cu cei mai în formă jucători, cei care au dus greul, nu fac nicio concesie. Dacă jocul îmi va permite să promovez 1-2 asta e altceva. Dar ca să ajungă să joace la prima echipă trebuie să joace şi să muncească nu să profite de conjunctură”, a menţionat Grig.

    Despre întâlnirea de duminică, Grigoraş are propria opinie care este şi realistă. „Credeţi că Braşovul vrea să-i depăşim în clasament? Ei vin după o deziluzie, au pierdut o şansă uriaşă de-a juca finala pe teren propriu, au fost la 7-8 minute de fericire. Din punct de vedere psihic nu sunt la cel mai înalt nivel. La Braşov două echipe au câştigat, se câştigă greu acolo, e o echipă puternică, noi şi în tur am câştigat cu şansă, singura partidă pe care am câştigat-o cu şansă. Vor face tot posibilul să-şi apere şansele corect pe ultima sută de metri, chiar dacă dezamăgirea e mare după eliminarea din semifinala Cupei”, spune tehnicianul pandurilor.

    Referitor la problemele de lot, acestea sunt în linii mari aceleaşi. „Revin Pintilii şi Băcilă. Pe Cardoso nu-l vom mai putea folosi până la vară, iar pe Chiricheş şi Lemnaru nu îi avem la meciul cu Braşovul, dar există şanse ca ei să joace în ultima etapă, cea cu Vasluiul. Din păcate, va absenta şi Pleaşcă. Durerea pe care o resimte la inghinali este din ce în ce mai puternică şi este normal ca un copil tânăr, care nu a avut continuitate, legând 5-6 meciuri în trei săptămâni este mai mult decât a putut să reziste organismul lui chiar dacă este un tip robust, puternic. 100% nu-l voi avea la partida cu Braşovul, sper ca etapa următoare să fie şi el apt”, a mai susţinut Grigoraş.

    „Meciurile cu Braşov şi Vaslui nu sunt de vacanţă. Vrem să obţinem maxim de puncte din aceste două meciuri”, Eugen Pârvulescu, preşedinte executiv Pandurii.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: