spot_img
Altele
    AcasăNews AlertÎncă un pas spre play-off

    Încă un pas spre play-off

    Echipa de baschet Energia Pandurii a câştigat al treilea meci consecutiv şi a ajuns la 13 succese obţinute în acest sezon. Teoretic trupa lui Slobodan Nikolic mai are nevoie de trei victorii pentru a ajunge în play-off, ceea ce chiar pare realizabil. În ultima reprezentaţie, Energia a câştigat în deplasare la CSS Giurgiu, scor 71-79, victorie pe deplin meritată de olteni. Din cele patru sferturi, Energia a câştigat trei, primul, al treilea şi al patrulea, ceea ce spune cam totul despre cum s-a jucat. A fost 9-13, apoi gazdele au revenit şi au câştigat sfertul doi cu 24-21, astfel că la pauză a fost 33-34. În sfertul trei, Energia a mai pus două puncte avans după ce a câştigat cu 23-21, pentru ca în ultimele zece minute să fie consfinţită victoria după un sfert adjudecat tot de olteni cu 22-17. Cei mai buni jucători ai Energiei au fost: Troupe autor a 24 de puncte, Steffel cu 15 puncte, Darby cu 15 puncte şi Nikolic cu 13 puncte. În urma acestui succes, Energia a ajuns la 36 de puncte în clasament, iar şansele de-a prinde play-offul au crescut considerabil. Oltenii mai au de jucat cu: BC Timişoara, BCM U Piteşti şi BC Mureş acasă, iar în deplasare la CSM Oradea şi respectiv Poli Iaşi .Ultimul joc pare şi cel mai facil, astfel că putem trece în cont încă o victorie. Ne-ar mai trebui două victorii pentru a prinde 100% play-offul, iar un succes pe teren propriu cu Piteştiul ar consfinţi în procent de 100% calificarea în primele opt la finalul sezonului regulat.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: