spot_img
Altele
    AcasăNews AlertIordănescu spune: „Performanţa trece în plan secund, important e să salvăm echipa”

    Iordănescu spune: „Performanţa trece în plan secund, important e să salvăm echipa”

    Pandurii Târgu-Jiu este pe marginea prăpastiei. După egalul contra celor de la CSU Craiova, tehnicianul pandurilor, Edi Iordănescu a reclamat faptul că îi este foarte greu să-şi motiveze elevii într-un moment în care chiar unii vorbesc despre dispariţia pandurilor. „Este cea mai grea perioadă pentru Pandurii de când este în Liga 1, nu vreau să vă descriu atmosfera din cadrul echipei. Gândiţi-vă cam ce stare de spirit este în vestiar, cum au primit vestea aceşti băieţi cărora le mulţumesc că au rămas uniţi”, a comentat Edi Iordănescu.

    sport-01-24

    Trag la locul 6

    Edi Iordănescu recunoaşte că situaţia la echipă este alarmantă. „Ultimele informaţii legate de finanţare au venit ca un pumnal direct în inimă după ce ne-am asigurat locul în play-off. Şi în loc ca jucătorii să fie întâmpinaţi cu felicitări şi nişte plăţi pentru diminuarea restanţelor am primit informaţia că nu vom mai avea sprijin deloc”, a comentat Iordănescu. Acesta pune degetul pe rană şi spune că important este ca echipa să termine cu bine campionatul. „La ce situaţie şi stare de spirit este la echipă, principala preocupare este să încercăm să ţinem fotbaliştii uniţi încă două luni, să ne prezentăm la jocuri şi să închidem campionatul. Din vară vedem ce se va întâmpla. Pandurii putea, vorbesc la trecut, şi sper ca zilele viitoare să îndrept această afirmaţie şi să se rezolve cumva situaţia, să producă anul acesta cea mai mare performanţă. Ne-am asigurat pe teren prin evoluţie şi rezultate locul 6, însă prin deciziile care se iau probabil ne asigurăm că nu putem terminăm mai sus de locul 6. Există riscul ca performanţa să meargă în plan secund. Răbdăm, răbdăm, vrem să ducem echipa, să salvăm echipa să nu moară. Vedem la vară…”, spune resemnat Edi Iordănescu.

    Cer ajutorul

    Mesajul antrenorului este ferm şi spune că ar fi păcat să se ajungă la desfiinţarea echipei. „Aştept o poziţie oficială, să ştim ce se întâmplă. CEO este membru fondator, deci are obligaţii. Merg mai departe, în ţara asta vedem alb sau negru, se poate găsi o formă de susţinere în continuare, iar de la an la an această susţinere să fie redusă. Există un proiect scris, clar, prezentat în Consiliul de Administraţie. Se poate ajunge la autofinanţare, dar nu poţi să anunţi de pe o zi pe alta că nu mai ai finanţare. Omori sportul întreg, există şi handbalul şi baschetul, totul este un fenomen. Se creează un interes extraordinar, baschetul este în cupele europene. chiar distrugi totul în ţara asta? Sunt echipe de tradiţie care sunt în aceeaşi situaţie ca şi noi, trebuie găsite soluţii urgent, vom ajunge să avem 6 echipe de fotbal în ţara asta. Înţeleg că nici la Severin nu există o echipă de sport”, a declarat Iordănescu.

    Targetul lui Edi

    În plus, tehnicianul spune că în acest moment este important ca echipa să o ducă până la vară. „De când am venit am transmis mesaje pozitive şi constructive. A încercat să fiu echilibrat şi nu m-am hazardat pentru a nu crea o presiune artificială pe jucători. Nu e cazul. Noi vrem să fim pregătiţi la fiecare joc, să abordăm cu încredere, curaj, personalitate, să jucăm un fotbal pozitiv, constructiv. Competiţia mergând înainte nu ne vom da la o parte, dar acum performanţa merge în plan secund şi target-ul principal e să ţinem băieţii uniţi pentru că în două săptămâni îşi pot înainta memorii. E foarte greu să lucrezi cu jucători care nu au garanţia că se va întâmpla ceva pozitiv în perioada următoare”, a mai spus Edi Iordănescu.

    „Ce pot spune eu? Sper ca rezolvarea să vină repede, să nu ucidem performanţa. Am pus accent pe latura mentală, latura psihologică, să-i capacitez, să-i motivez, mesaje, filmuleţe. Acum ce să fac? Să le pun bancnote false pe pereţi? Măcar să fie o speranţă. După ce s-a auzit de tăierea finanţării era înmormântare în vestiar, erau toţi cu capul jos”, Edi Iordănescu, antrenor Pandurii

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: