spot_img
14.8 C
Târgu Jiu
duminică, mai 19, 2024
Altele
    AcasăNews AlertIsraelieni de speriat

    Israelieni de speriat

    Hapoel nu prea ratează obiectivele: în ultimii şase ani doar o singură dată nu a ajuns în grupele cupelor europene

    Hapoel Tel Aviv nu pare o echipă de speriat, însă trebuie luată în seamă pentru a nu deveni periculoasă. În Israel , această echipă este iubită, are tradiţie dar şi un palmares de invidiat. Totuşi, dacă este să ne uităm peste lotul acestei echipe nu sar în faţă prea multe nume cunoscute. Ba mai mult, cei de la Hapoel au o cotă de piaţă mai mică decât Pandurii, dar israelienii sunt periculoşi. Hapoel este o echipă care este obişnuită cu meciurile tari, ba mai mult, în ultimii şase ani această echipă a prins de cinci ori grupele cupelor europene. Israelienii au jucat chiar şi în Champions League, însă fără a se evidenţia. Trebuie spus că anul trecut, Hapoel a evoluat în Europa League într-o grupă cu Atletico Madrid, Viktoria Plzen şi Academica Coimbra, israelienii reuşind să obţină patru puncte din meciurile cu portughezii.

    Sunt periculoşi

    Patronul echipei Hapoel Tel Aviv este Haim Ramon. Acesta a cumpărat echipa în 2012 cu suma de 3 milioane de dolari. Haim Ramon a fost ministru în cabinetul de stânga al Israelului cu portofolii la la Justiţie, Sănătate şi Afaceri Externe. Clubul face parte din granzii fotbalului israelian, cu 13 titluri de campion şi 16 cupe câştigate în istoria de 86 de ani. Cei de la Hapoel Tel Aviv au şi 106 meciuri în cupele europene. Ce mai importanţi jucători ai lui Hapoel sunt: Shechter adus din liga a doua germană de la Kaiserslautern, atacantul Tamuz şi Damari. Trebuie spus că în această vară, cei de la Hapoel au restructurat lotul din temelii. Astfel, au fost aduşi 13 jucători dar şi un antrenor nou adus din Cipru. Ran Ben Shimon a debutat cu dreptul pe banca echipei Hapoel, victorie 4-1 în deplasarea din Bulgaria de la Beroe Stara Zagora. Din statitica acelui joc reiese că israelienii au marcat patru goluri din patru şuturi pe poartă. În retur, la Tel Aviv a fost 2-2, iar din scorul general de 6-3 reiese că Damari a reuşit să înscrie patru goluri. Acesta pare principalul pericol pentru poarta pandurilor, însă nu trebuie uitat nici de ceilalţi jucători. În total, israelienii au trimis şapte şuturi pe poarta bulgarilor şi au marcat şase goluri!

    Antrenor precaut

    Ran Ben Shimon a fost prezent la meciul pandurilor de la Ploieşti. Totuşi, antrenorul văzuse şi meciul pandurilor cu Levadia Tallin dar şi partida cu FC Braşov. Astfel, tehnicianul israelian anticipează un meci echilibrat. „Cred că va fi un meci echilibrat. Nu văd nicio favorită în această partidă, dar sunt convins că va fi un meci interesant. Românii au mulţi jucători periculoşi în compartimentul ofensiv. Dar am văzut în ultimul joc că nu numai jucătorii de atac marchează, ci şi cei din apărare”, a spus antrenorul lui Hapoel, Ran Ben Shimon.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: