spot_img
28.4 C
Târgu Jiu
miercuri, iunie 26, 2024
Altele
    AcasăNews AlertJudecătoarea Carmen Mladen, condamnată definitiv

    Judecătoarea Carmen Mladen, condamnată definitiv

    Judecătoarea Carmen Mladen, de la Curtea de Apel Craiova, a fost condamnată definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.
    Curtea supremă a respins recursul declarat de judecătoare şi a menţinut pedeapsa dată de Curtea de Apel Bucureşti în noiembrie 2012. De asemenea, instanţa supremă a redus pedeapsa aplicată lui Ionel Stoian, complicele judecătoarei, de la 2 ani la 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare. Carmen Mladen a fost trimisă în judecată în iulie 2012, în stare de arest preventiv, fiind acuzată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie de şantaj. În acelaşi dosar, a fost deferit justiţiei şi complicele judecătoarei, Ionel Stoian. Potrivit DNA, în perioada 28 mai – 12 iunie, Mladen şi Stoian au constrâns un bărbat, în mod repetat, să le remită sume de bani, sub ameninţarea că vor da în vileag fapte presupus compromiţătoare.
    În această modalitate, cei doi au urmărit obţinerea în mod injust a sumei de 5.000 euro de la bărbatul respectiv, banii fiind primiţi pe 13 iunie de judecătoare.
    CSM a încuviinţat, pe 13 iunie, măsura reţinerii şi arestării preventive a judecătoarei Carmen Mladen.
    Presa locală a publicat fotografii cu judecătoarea Carmen Mladen coborând din maşina unui interlop din Craiova, Ion Ilie, zis ‘Ilie Puşcărie’, fost subofiţer la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Craiova. Întâlnirea dintre interlop şi judecătoare ar fi avut loc în data de 14 februarie 2006, cu o zi înainte ca Mladen să se pronunţe asupra recursului înaintat de un lichidator judiciar împotriva unei tranzacţii al cărei beneficiar era ‘Ilie Puşcărie’. În 2011, Carmen Mladen, în calitate de candidat pentru un post la Secţia Comercial din cadrul Curţii Supreme de Justiţie, le-a declarat membrilor CSM că dosarul în care era implicat Ion Ilie a fost soluţionat corect iar fotografiile apărute în presă erau falsificate. AGERPRES/(AS – Eusebi Manolache)

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    Iliuși Antonie on Gorj: Se renumără voturile
    error: Content is protected !!