spot_img
14.5 C
Târgu Jiu
marți, mai 21, 2024
Altele
    AcasăNews AlertLemnaru vrea să-şi bată fosta echipă

    Lemnaru vrea să-şi bată fosta echipă

    Valentin Lemnaru a fost adus de Petre Grigoraş la Târgu-Jiu de la Universitatea Cluj, adică de la viitoarea adversară a pandurilor. Astfel se poate spune că e un meci special pentru vârful gorjenilor, însă aceeaşi opinie ar trebui făcută şi când vine vorba despre contingentul de 5 ex-panduri care se află în curtea „şepcilor roşii”.

    Meciul sentimentelor

    Antrenorul Ionuţ Badea, portarul Marius Popa, fundaşul stânga Constantin Grecu, închizătorul Nasser Menassel şi mijlocaşul Alex Păcurar vor fi adversarii pandurilor mâine seară cu începere de la ora 21.30. Şi în lotul gorjenilor se află un jucător care a jucat la echipa din Cluj, Valentin Lemnaru, iar acesta este decis să facă un meci mare. „În niciun caz nu îmi doresc să „sar” peste etapa aceasta. Sunt profesionist, a trecut perioada U Cluj, am venit la Pandurii, vreau să-mi fac cât mai bine treaba aşa că nu este nicio problemă să intru şi să joc cât pot de bine. Vom întâlni echipa de pe locul doi, dar dacă învingem vom trece înaintea lor. Rămâne de văzut ce vom face vineri. Noi sperăm din tot sufletul să câştigăm”, spune Vali Lemnaru. Acesta merge mai departe şi susţine că nu se gândeşte decât la propriul interes. „Nu ştiu dacă e un joc special, e un joc normal, de campionat. Nu pot să uit perioada cât am fost acolo, dar acum sunt la Pandurii şi o să joc cât pot mai bine. Nu am ce să demonstrez nimănui. Cât am fost acolo mi-am făcut datoria aşa cum încerc să fac oriunde mă duc să joc”, a mai spus Valentin Lemnaru.

    „Joc de cupe europene”

    Din punctul de vedere al lui Lemnaru, meciul de mine seară este un derby. „Poate nimeni nu se aşteaptă, dar, ţinând cont de locurile din clasament, se poate spune că este un joc pentru cupele europene”, a mai spus Lemnaru. „Am observat că Pandurii are acum, după zece etape, mai multe puncte decât avea anul trecut după terminarea turului. Este meritul domnului Grigoraş, al nostru şi sperăm să adunăm mult mai multe puncte decât avem acum. Iar eu, Jaka, Vranjes putem să batem recordul lui Vintilescu. Sperăm să dăm cât mai multe goluri, să câştigăm, nu contează cine marchează. Dacă aş înscrie aş fi fericit, dar important este ca echipa să câştige şi să mergem pe aceeaşi linie bună”, a mai declarat Valentin Lemnaru.

    Puncte importante

    Pandurii sunt pe locul cinci în Liga 1 iar Universitatea Cluj pe locul doi. O diferenţă de trei puncte între cele două echipe care poate fi anulată de o victorie a gorjenilor. Jucătorii lui Petre Grigoraş sunt încântaţi de faptul că echipa lor se află sus în clasament şi le-au pus gând rău ardelenilor. „Arată bine clasamentul. Eu aş vrea să rămânem sus în clasament, dar campionatul e lung. Vine meciul viitor şi facem calcule după aceea”, a comentat Jaka Stromajer.
    Şi căpitanul Mihai Pintilii e cam pe aceeaşi lungime de undă. „Pentru noi e bine pe locul 5. Să sperăm că ne menţinem acolo. Suntem în grafic pentru obiectivul pe care-l avem noi. Dacă dă Dumnezeu să fim mai sus e bine pentru noi şi pentru club”, a spus şi Pintilii.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: