spot_img
14.2 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 22, 2024
Altele
    AcasăNews AlertMaioreanu vrea la FRH

    Maioreanu vrea la FRH

    În Consiliul de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal, Gorjul are un reprezentant, Gore Popescu. Acesta a fost ales în urmă cu patru ani de zile şi de atunci e membru al Consiliului de Administraţie. Chiar dacă acesta a ieşit din fenomen cedând locul de conducere de la echipa de handbal Energia, a rămas pe poziţii în forul Federaţiei. Dar, la finalul acestei luni, la Federaţia Română de Handbal vor avea loc alegeri, iar structura va fi una nouă. Interesant este faptul că pentru un post de conducere s-a înscris în cursă şi Andrei Maioreanu, actualmente preşedinte de secţie la Energia. Acesta se va bate cu alţi trei contracandidaţi pentru postul de vicepreşedinte al FRH, o misiune dificilă, dar nu imposibilă.

    4 adversari

    Pentru Maioreanu, lupta pentru ocuparea postului de vicepreşedinte pare o luptă din care poate ieşi câştigător dar şi învins. La alegeri orice se poate întâmpla, iar în 27 ianuarie când vor avea loc alegeri Maioreanu se va bate cu alţi trei contracandidaţi pentru postul de vicepreşedinte pe sectorul masculin. Gorjeanul trebuie să-i învingă pe trei din cei opt candidaţi admişi în cursa electorală. „La sectorul vicepreşedinţi pe partea handbalului masculin suntem patru candidaţi. Eu, Ali Nurhan de la Constanţa, Georgescu de la Dinamo şi Nicolaescu de la CSM Bucureşti”, a comentat ieri Andrei Maioreanu. La feminin, bătaia e mai mare. Actualul vicepreşedinte al FRH, Valentin Samungi se va bate cu Narcisa Lecuşanu dar şi cu alţi candidaţi pentru singurul post pus la bătaie, Liviu Bala (preşedinte HCM Baia Mare), Pavel Mercea (preşedinte AJH Bihor) şi Marian Muntean (preşedinte CSM Cetate Deva).

    Face echipă cu Dedu

    Actualul oficial al echipei de handbal Energia Pandurii spune că a întocmit un proiect cu Alexandru Dedu, un alt candidat, dar la funcţia de preşedinte al FRH. „Ideea este clară, am pornit pe un proiect cu Alexandru Dedu. Am lansat un program la care am lucrat şi în cadrul căruia ne-am consultat. Varianta cu mine pentru funcţia de vicepreşedinte a fost validată”, a mai declarat Maioreanu. Acesta crede în şansa de a-şi învinge cei trei adversari. „Nu am nimic de pierdut ne consolidăm o oarecare imagine la nivel de Federaţie. Am discutat cu multe cluburi şi se doreşte o echipă tânără şi cu experienţă dar şi manageri care au demonstrat în afaceri că au avut rezultate foarte bune. Din 1993 conduc companii de stat cu rezultate foarte bune. În plus sunt şi un fost sportiv, vin din fenomen”, a mai declarat Maioreanu.

    Îşi dă prima şansă

    Oficialul Energiei spune că în ultima perioadă s-a ocupat personal de campania electorală pe care o duce în teritoriu. Astfel, Maioreanu spune că a discutat cu diverse persoane, a aflat doleanţele şi problemele oamenilor din teritoriu şi spune că este capabil să ocupe funcţia de conducere de la Federaţie. „Am şanse mari să ocup funcţia pentru că am un proiect bun”, încheie Maioreanu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: