spot_img
19.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăNews AlertMatematica lui Pustai la fotbal

    Matematica lui Pustai la fotbal

    Antrenorul pandurilor spune: „Sunt 15 meciuri pe care le împărţim în trei seturi de cinci jocuri, iar la final să avem 28 de puncte obţinute”

    Antrenorul pandurilor, Cristi Pustai este la bază profesor de matematică. A lăsat catedra pentru fotbal, însă nu şi-a uitat deprinderile. Ei bine, tehnicianul de fiecare dată când are ocazia face din sport matematică, aşa că ieri a avut o nouă reprezentaţie. Pustai a trecut la calcule, socoteli, împărţiri şi toate pentru a duce echipa gorjeană în Europa League.

    Socotelile „profului”

    Cristi Pustai are ca scop final calificarea pentru al doilea an la rând în Europa League. Un obiectiv frumos şi pe undeva realizabil. Înaintea startului de mini retur, Pustai a făcut ceva socoteli împărţind şi apoi adunând. Calculele încep de la numărul de jocuri, continuă printr-o împărţire a acestora în câteva etape după care vine un calcul final. „Sunt 15 meciuri pe care le mai avem de jucat şi pe care le vom împărţi în trei seturi de cinci meciuri fiecare set. Cred că un final cu 28 de puncte ar fi bun, pentru că eu zic că totalizând 62 de puncte vom fi în Europa”, spune tehnicianul.

    Pentru prima serie de meciuri, profesorul de matematică şi fotbal a făcut un prim calcul sumar, minim opt puncte din 15 puse în joc. „Ce va fi peste 8 puncte din primele cinci meciuri va fi foarte bine”, spune Cristi Pustai. Deci, ar fi vorba de vreo două victorii şi alte două remize, însă nu este exclus nici trei victorii. Adversarii peste care vor da gorjenii în acest prim calup de jocuri sunt adversari greu de învins, însă nu imposibil. Astfel, după meciul de sâmbătă de la Oţelul Galaţi, vine un joc pe teren propriu ce trebuie câştigat în faţa Ceahlăului Piatra Neamţ. Apoi vine un joc în deplasare la Astra Giurgiu, o echipă care şi-a anunţat intenţia de a se bate la titlu. După acest meci vine un joc pe teren propriu în faţa Concordiei Chiajna şi apoi un duel pentru Europa în deplasare la Dinamo. Astfel, din cele cinci jocuri, trei sunt în deplasare în faţa unor echipe care nu-şi prea mai permit să piardă…

    „Şi Pandurii a reprezentat cu cinste România”

    Antrenorul pandurilor, Cristi Pustai spune că în sezonul de cupe europene încheiat pentru gorjeni, echipa sa s-a descurcat bine, însă a amintit şi de lupta dură pentru cupele europene. „Şi Pandurii a reprezentat cu cinste România! Steaua o să primească suficienţi bani din Champions League pentru a face transferuri, Astra şi Petrolul au investit deja mulţi bani pentru a ţine pasul. Noi să sperăm că vom avea un parcurs regulat pentru încă vreo doi ani şi atunci vom putea spune că există şapte echipe care se vor bate de acum încolo pentru prezenţa în Europa pentru că Dinamo, Vaslui şi CFR au şi ei gânduri mari”, a declarat Cristi Pustai. Mai mult, Pustai este convins că returul nu va fi unul foarte greu. „Returul va fi ca orice campionat. Sunt lucruri diferite în retur pentru că se apropie linia finală, de clasamentul final, dar nebun în sensul că vor fi lupte cu mănuşi pe teren, nu cred”, a mai spus Pustai referindu-se la lupta nebună din partea a doua în care fiecare aleargă să-i fie mai bine.

    „Va fi dificil în lupta pentru Europa. Dinamo s-a întărit, CFR-ul la fel, Vasluiul chiar dacă l-au pierdut pe Sânmărtean rămâne o echipă puternică. Lupta va fi dificilă, sper ca şi anul trecut la final să fim bucuroşi. Cred că locul 4 va merge în Europa după cum se joacă în Cupa României”, Paul Anton, mijlocaş Pandurii

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: