spot_img
Altele
    AcasăNews AlertMeci uşor pentru Energia!

    Meci uşor pentru Energia!

    Handbaliştii au meci uşor la Galaţi, aşa că sunt obligaţi să câştige

    Echipa de handbal, Energia va juca sâmbătă la Galaţi contra celor de la Danubius, o echipă modestă şi care nu a reuşit nicio victorie până acum. teoretic, Energia nu are cum să se împiedice de această echipă, aşa că singurul pronostic viabil la acest meci este victoria oaspeţilor.

    sport-02-4

    Antrenorul Energiei, Bozo Rudic chiar spune că pentru echipa lui este obligatorie victoria la Galaţi. Târgujienii sunt în criză de puncte, aşa că acest meci este o bună ocazie de-a se mai apropia de echipele din faţă. „Tot timpul mă gândesc la play-off. Dacă vom continua aşa suntem pe drumul cel bun să ajungem în play-off. Campionatul e foarte lung, va fi foarte greu”, spune antrenorul gorjenilor. Acesta a reuşit un transfer, Dejan Pralica, însă şi-ar mai fi dorit încă o achiziţie. „Vineri, 27 noiembrie, a fost ultima zi de transfer în România, în Europa este 28 februarie, după campionatul european, când se întrerup campionatul, iar noi am luat acum jucător de unde se joacă în Serbia. Am avut noroc şi l-am luat pe Dejan Pralica”, a comentat Bozo Rudic. însă, tehnicianul are şi un mare of. „Mie îmi trebuie să revină Mănescu, dacă trecem de cele patru meciuri şi după sper că se reface şi el, o să fie un lot de care o să fiu foarte mulţumit. La fiecare post o să fie doi jucători şi va fi concurenţă între ei, o să fie mai uşor pentru mine”, a mai spus tehnicianul.

    Suflă în iaurt!

    Ei bine, la meciul de la Galaţi, acest jucător şi-ar putea face debutul. „Probabil la Galaţi îl vom folosi în repriza a doua să vedem unde se obişnuieşte şi el un pic, depinde de rezultat, nu o să joace neapărat de la primul minut”, spune Rudic. În plus, antrenorul vrea ca oricare dintre jucătorii lui sunt extrem de importanţi şi trebuie să dea totul pentru echipă. „Cele patru meciuri care urmează trebuie să le câştigăm neapărat”, a mai spus Rudic. Întrebat dacă nu cumva meciul de la Galaţi este o formalitate acest joc de la Galaţi, antrenorul suflă şi în iaurt pentru a nu se arde. „Nu va fi un meci uşor cu Galaţi, ei au pierdut, am văzut meciul cu Turda, Turda a câştigat în ultimele 3 minute, a fost tot timpul egal şi în ultimele 3 minute au greşit cei de la Galaţi şi Turda a bătut la sfârşit la 3 goluri”, a mai comentat Rudic.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: