spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăNews AlertMinistrul Educației: Vrem să plătim o bună parte din sentințele judecătorești

    Ministrul Educației: Vrem să plătim o bună parte din sentințele judecătorești

    Ministrul Educației, Liviu Pop, a declarat vineri, la Craiova, că, prin următoarea rectificare bugetară, vor fi asigurate salariile dascălilor până la sfârșitul anului și, de asemenea, o parte din sumele necesare pentru plata sentințelor judecătorești.

    Potrivit lui Pop, în cazul în care nu vor fi alocați anul acesta toți cei 670 milioane lei necesari pentru plata acestora, diferența va fi cuprinsă în bugetul de anul viitor.

    „Lucrăm la proiectul de buget și la rectificarea bugetară și pot spune că intenția noastră este de a aloca educației cel mai mare buget, anul viitor, din ultimii zece ani, în conformitate cu programul de guvernare. Prin rectificarea bugetară pe care o pregătim, toate salariile sunt asigurate, nu avem o problemă de salarizare. Vrem să plătim o bună parte din sentințele judecătorești cu care suntem datori față de cadrele didactice. Se va aloca o sumă. Nu pot spune, azi, că toți banii necesari, aproximativ 670 milioane lei îi vom aloca, dar o bună parte dintre ei, dar eu zic că mai mult de jumătate din această sumă se va aloca. Am speranțe că spre finalul lunii noiembrie vom avea sumele clare. Ceea ce nu alocăm anul acesta prin rectificare clară se va regăsi în bugetul de anul viitor. Deci nu vom rămâne datori față de cei care au sentințele câștigate și, în conformitate cu actele normative, trebuie să le asigurăm plata. Eu îmi doresc să dăm toate sentințele anul acesta, să nu mai avem datorii față de cadrele didactice”, a spus Pop, într-o conferință de presă la Craiova.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: