spot_img
8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăAdministratieMotru: Polițiștii locali, în frunte cu comandantul lor, la mistrie

    Motru: Polițiștii locali, în frunte cu comandantul lor, la mistrie

    Doi polițiști locali din Motru, în frunte cu comandantul lor, încearcă, acum, la mână, să îndrepte un drum proaspăt betonat, pe care, din nepăsare, l-au lăsat nesupravegheat. Deși li s-a cerut să oprească traficul în zonă și să păzească pentru ca cetățenii să nu calce pe betonul nou, polițiștii locali au ignorat cererea șefului administrației locale, drumul reabilitat azi fiind umplut rapid de urme proaspete. 

    Astfel, la această oră, polițiștii locali din Motru își îndreaptă manual greșeala, având în vedere că au părăsit obiectivul pe care îl aveau de păzit, și anume noul drum din localitate, pe care se fac reparații (betonare). Drumul este cunoscut drept cel „fără nume”(Cărarea Vulpii), arteră care nu a fost băgată în seamă, de fostele autorități locale, timp de 30 de ani.

    Polițiștii locali, aflați azi în schimbul doi, aveau, ca sarcina de serviciu, să supravegheze această arteră, tocmai pentru ca oamenii și mașinile să nu circule pe ea. Cum polițiștii și-au permis să părăsească însă obiectivul, mai mulți cetățeni, care nu au spirit de observație dezvoltat, au ales să treacă prin mijlocul betonului turnat azi, lăsând zeci de urme și bătându-și astfel joc de munca și investiția primăriei. Ca atare, primarul localității a decis ca cei doi polițiști, în frunte cu comandantul lor, care aveau ca sarcina să organizeze în bune condiții supravegherea obiectivului și devierea circulației din zonă, pentru că au tratat cu superficialitate ordinul trasat, să repare paguba.

    La aceasta oră, comandantului Poliției Locale Motru este în fruntea echipei care a pus mâna pe gletiere și pe mistrie, ca să îndrepte ce se mai poate îndrepta. Cert este că, dacă reparația nu va corespunde, cei trei polițiști locali vor suporta pe cheltuiala lor înlocuirea sau refacerea betonului din această zonă.

    „Aceasta poate fi socotită o lecție pentru cei care evită munca și implicarea și tratează cu spatele investițiile pentru comunitate”, a transmis edilul Cosmin Morega. De altfel, primarul ia în calcul modificări viitoare la Poliția Locală, asta pe toate palierele, pentru că, în opinia sa, mulți polițiști locali s-au obișnuit să stea la căldură, în dispecerat, sau în mașinile noi cumpărate de primărie și să nu se mai implice în alte activități.

    Pe principiul că peștele de la cap se împute, vina acestui dezastru se datorează, însă, comandantului poliției locale, care demonstrează că nu reușește să se impună în fața celor peste 40 de polițiști locali din Motru.

    Nu este prima dată când polițiștii locali sunt prinși în off side de edil. Cu ceva vreme în urmă, primarul le-a pus mătura în mâna polițiștilor locali, pentru a curăța curtea spațiului ocupat de instituția respectivă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: