Deşi au obţinut o victorie importantă în campionat, conducerea Clubului Pandurii este preocupată de problema banilor sau mai bine zis de lipsa banilor. Cel mai grav este faptul că nu s-au găsit soluţii pentru redresarea echipei din punct de vedere financiar, ci doar s-au depus actele pentru intrarea insolvenţă, ceea ce nu poate garanta salvarea clubului. „Dincolo de euforia acestei victorii, avem mari probleme de a organiza meciurile, dar până acum ne-am descurcat. Sperăm să reuşim în continuare. Cred că demonstrăm săptămână de săptămână că formăm un grup minunat, o echipă frumoasă a campionatului şi argumentul nostru nu mai acesta poate fi, acela de a demonstra că merităm mai multă atenţie. Suntem în continuare în zona play-off, ceea ce generează respect din partea iubitorilor de fotbal”, a declarat Narcis Răducan, după meciul cu FC Botoşani.
În următoarea etapă din Liga I Orange, Pandurii va întâlni pe Dinamo. Meciul se va disputa la Bucureşti, sâmbătă, de la ora 20.30.