spot_img
11 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăNews AlertNarcis Răducan spune: "Avem oferte, discutăm cu jucători"

    Narcis Răducan spune: „Avem oferte, discutăm cu jucători”

    Tot oficialul pandurilor spune: „Edi s-a întâlnit cu Adi Mutu la o cafea”

    Mai sunt puţine zile până la reunirea echipei de fotbal Pandurii, reunirea fiind programată pe data de 11 ianuarie în capitală. Până atunci, toată lumea de la echipă aşteaptă un semnal pozitiv din partea conducerii care ar trebui să achite din datorii pentru că la echipă s-a intrat deja în a treia lună de restanţe financiare. Deşi s-au dat asigurări că totul se va rezolva, aceste restanţe întârzie să fie achitate. „Avem și noi dificultăți financiare și nu sunt ușoare, dar sper să le rezolvăm până vom pleca în cantonament. Eu cred că sunt probleme rezolvabile și cred că le vom încheia în timp util. Probleme care țin de la cantonament, care a fost rezervat, dar nu și plătit, și până la transferurile de jucători. Avem trei posturi pe care trebuie să le acoperim”, a comentat Narcis Răducan.

    sport-01-6

    Mutu la Pandurii!?

    Aşadar, gorjenii vor ca în perioada următoare datoriile să fie achitate la jucători dar şi să se parafeze câteva transferuri. Intens s-a vorbit despre o eventuală venire a lui Adi Mutu la Pandurii, la bază existând câteva indicii. „E o variantă de 1×2 ca Mutu să fie antrenat de amândoi în acest an, adică și de Edi și de Anghel Iordănescu. Edi s-a întâlnit la o cafea cu Adi Mutu, dar e mult până la a spune că e o negociere. Se cunosc de mult timp, au schimbat impresii, Edi s-a interesat de situația lui, nu i-a făcut o propunere, dar dacă ținem cont că perioada de transferuri e lungă, e posibil orice variantă. Important pentru el este să fie la punct cu pregătirea fizică și să-și dorească foarte mult. Din ce am văzut și din ce am simțit, Mutu ar vrea să iasă frumos din fotbal și cred că echipa care va reuși să-l legitimeze va da de un jucător motivat cu gândul la turneul final”, a mai comentat Narcis Răducan. Oficialul pandurilor spune că există un precedent în parafarea unor transferuri importante, venirea lui Săpunaru fiind un exemplu. „Nu este simplu să ai parte de astfel de trasee și aici e meritul lui Edi că a reușit cu Săpunaru, cum la fel a reușit și cu Răduț, care a revenit în atenția echipei naționale, și este și posibilitatea ca Mutu să urmeze acest traseu, dar nu neapărat să joace la noi”, a mai punctat Răducan. Un alt nume care s-a rostit a fost cel al lui Hamza, fostul atacant al Petrolului. „Ni s-a propus și Hamza, dar deocamdată nu am finalizat nimic. Piața jucătorilor liberi e mare, dar cei care au confirmat aici sunt destul de puțini”, a mai declarat Răducan.

    Pleacă cineva?

    Ei bine, la capitolul plecări există şanse ca 1-2 jucători să fie lăsaţi să plece pentru a echilibra din mers bugetul echipei. „Avem oferte, sunt anumite discuții, dar noi deocamdată nu vrem să ne despărțim de jucători. Eu cred că dacă rămânem în echipă completă, putem realiza o performanță frumoasă în acest sezon, iar gândul nostru către asta se îndreaptă în momentul de față”, a spus Narcis Răducan. Acelaşi oficial spune că unii jucători au explodat din punct de vedere fotbalistic. „Unii jucători aș putea spune că s-au autodepășit în această primă parte a sezonului. Am devenit o echipă foarte atractivă din acest punct de vedere, însă prioritatea este să obținem performanțe sportive. Încercăm să-i prelungim și lui Răduț contractul. Dacă va vedea o oportunitate să treacă la un alt nivel, va rămâne în cupele europene și la Pandurii”, a mai spus Narcis Răducan.

    Turneu cu amicale tari

    În perioada 14-31 ianuarie, Pandurii se va afla în Spania în cantonament. Acolo, gorjenii au de gând să joace patru meciuri amicale cu echipe tari. „Avem meciuri amicale bune, dar aștept confirmarea, să fie 100% stabilite, și atunci să fim siguri. Sunt foarte, foarte tari meciurile. În aceste zile facem contractul, dacă se confirmă, vor fi super meciuri. Vor fi patru meciuri, atât cât a cerut Edi, toate foarte tari”, a mai declarat Narcis Răducan. Ei bine, echipele care şi-au dat acordul de principiu pentru a juca împotriva pandurilor sunt următoarele: Karlsruher SC, Munchen 1860, Dinamo Moscova şi Sparta Praga.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: